Toata lumea stie astazi ca motorul lumii in care traim este competitia. Dar competitia pe criterii clare, intr-o lume a initiativei private libere, unde castiga ingeniozitatea, pregatirea profesionala, inteligenta. Or, cand vad in jurul nostru cum sunt calcate in picioare criteriile dupa care s-ar putea constitui o lume sanatoasa, ma mir ca mai existam ca societate, ca tara, ca natiune. Povestea banilor aruncati de MTS pe o distractie uitata a doua zi e povestea birocratiei noastre nationale, fiica buna a nepasarii birocratice a anilor dinainte de Revolutie. Competitia in care a castigat dna Monica Iacob-Ridzi acest post a fost, in mod evident, una de dosare. si nu de dosare profesionale, caci dosarul dnei Ridzi nu are intre filele sale nimic din ceea ce ar putea garanta un program rational.

Am folosit cuvantul "dosar" pentru ca acesta suna semnificativ in urechile oricui a trait, fie si numai cativa ani, in socialism. O societate, aceea in care dosarele hotarau totul. Nu era dictatura proletariatului, ci dictatura dosarelor. A cadrelor, cum recunoaste cu candoare cinica un clasic al sistemului, daca imi mai aduc eu bine aminte. Putine erau cazurile in care, fiind vorba de specializari unde clasa muncitoare nu avea acces in mod evident, se inchideau ochii la "originea nesanatoasa" a persoanei selectate, in favoarea pregatirii sale profesionale. In rest, societatea socialista, mai multi sau mai unilateral dezvoltata, facea apel la originea, nasterea insului, copiind, pe invers, societatea aristocratica, unde, de asemenea, conta foarte mult daca te-ai nascut baron sau palmas. Era o intoarcere la feudalitate. Caci, intre timp, Revolutia Franceza, care se aniverseaza astazi a 220-a oara, desfiintase acest criteriu: era in interesul burgheziei sa nu mai fie tinuta la marginea societatii, mai ales dupa ce se imbogatise si adesea ii depasea la acest capitol