Partida Universitatea Craiova - Lazio Roma, care va avea loc sâmbătă, de la ora 19, la Auronzo di Cadore, nu va mai fi transmisă în direct de de Sport.ro, aşa cum se anunţase iniţial. După duelul de aseară cu englezii de la Notts County, Ştiinţa va da piept mâine, de la ora 19.00, cu o altă formaţie din Albion, Swindon Town, echipă de liga a III-a care duminică a remizat cu CFR Cluj (1-1).
Joi, de la aceeaşi oră, oltenii vor întâlni o altă echipă germană, după ce în primul amical şi-au măsurat forţele cu SV Wacker Burghausen (scor 2-2). Universitatea va avea de înfruntat formaţia a doua a campioanei din Bundesliga, VfL Wolfsburg, amical care a luat locul celui anunţat iniţial, cu gruparea egipteană FC Ismaily. Nemţii evoluează în Liga a IV-a.
Sâmbătă este programat marele meci din perioada de pregătire, cel cu Lazio Roma, iar dumincă ultimul test din acest stagiu, cu o altă echipă germană, dar de liga secundă, Gr. Furth.
Amicalul cu Lazio nu va mai fi transmis, postul TV Sport.ro preferând să difuzeze, de la ora 17.00, meciul dintre CFR Cluj şi Iraklis Thessaloniki, considerat mai important.