A demisionat patroana de mezelării de la Tineret şi Sport, a venit în locul ei o secretară care s-a măritat cu un suedez care face costume pentru politicieni. La nivel de ştire, cam ăsta-i rezumatul. Politic vorbind, nici una dintre ele, nici duduia Ridzi, nici madam Plăcintă, nu va însemna, la scara istoriei, mai mult de-o picătură într-un ocean de impostură politică.
La momentul actual, însă, gestul Monicăi Iacob Ridzi merită analizat pe îndelete fiindcă e atât o cotitură, cît şi o confirmare.
De ce cotitură? Fiindcă, în sfârşit, s-a arătat că, sub o presiune mediatică infernală şi constantă, nici un demnitar nu poate fi ţinut în braţe în pofida tuturor evidenţelor. Iar campania jurnalistică iniţiată de echipa lui Cătălin Tolontan, ulterior susţinută cu o furie ieşită din comun de toţi cei care n-au pus botu' la caşcavalul pus pe masă cu generozitate, a fost un model. Aşa se generează subiectul, aşa se creează indignarea, aşa se întreţine interesul opiniei publice asupra subiectului, aşa se strânge şurubul, aşa se bagă gazela-n ţarc, aşa se-mpuşcă între coarne. Sigur, aici se impune un amendament. Materialul clientului a făcut totul posibil în mâna meşteşugarului. Autointulata protectoare a proaspetei europarlamentare EBa, o fiinţă de un cinism feroce şi cu o părere nemeritat de bună despre ea însăşi, parcă s-a străduit să-i ajute pe cei care au vrut să-i ia gâtul. Cu fiecare ieşire publică, isterică, suficientă, obraznică, agresivă, şi-a mai bătut câte un cui în sarcofagul ministerial. A vrut ca o disperată să apară la televizor, de televizor s-a curăţat. Mai mult decăt atât, şi-a târât şi familia (pe care acum o foloseşte drept scut şi pretext) sub luminile rampei. Bietu' bărbatu-său, spre exemplu, pe care nu-l ştia decât comunitatea unde face pe satrapul, a ajuns prin media vedetă naţională şi, cu siguranţă, în atenţia procurorilor.
