Prompterul îi joacă din nou feste preşedintelui american. După ce a citit alt discurs, de data asta ecranul prompterului pe care era afişat speech-ul lui Obama, s-a desprins, a căzut pe podea şi s-a spart în bucăţi, scrie AP. Sursa: Reuters
Momentul l-a luat prin surprindere pe liderul de la Casa Albă, iar reacţia lui a fost una pe măsură: "O, Dumnezeule! Îmi cer scuze pentru asta, oameni buni", a spus Obama, în timp ce toată sala a început să râdă.
Preşedintele şi-a continuat alocuţiunea cu ajutorul notiţelor şi prompterului rămas în picioare. Totul s-a întâmplat chiar în timp ce Obama susţinea un discurs despre planul de relansare economica în sala de auditoriu din Eisenhauer Executive Office Buildings, o clădire masivă care face parte din complexul Casei Albe. Obama a fost adesea criticat pentru că foloseşte prea mult prompterul.
Recent şi vicepreşedintele Joe Biden a avut parte de o experienţă la fel de neplăcută. În timp ce susţinea un discurs în Colorado Springs, prompterul său a fost pus la pământ de rafalele de vânt. Vicepreşedintele american a glumit, atunci, spunând că nu ştie cum o să-i explice lui Obama că a rămas fără prompter.
CITIŢI ŞI:
Obama, trădat de prompter | VIDEO