Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Cosmin Petean- “Biletul sau abonamentul dumneavoastră, vă rog!”

Publicat in Adevarul, miercuri 15 iulie 2009 ·

Aceasta este expresia pe care sibianul o rosteşte de câteva sute de ori pe zi, spre spaima călătorilor frauduloşi. Apreciat de şefi, dar blamat de majoritatea călătorilor, Cosmin Petean verifică biletele celor care circulă cu autobuzele Tursib de peste şapte ani. Deşi la prima vedere pare foarte uşoară(am putea crede că doar se plimbă cu autobuzul şi verifică biletele), meseria de controlor pe mijloacele de transport în comun se dovedeşte de multe ori a fi , extreme de dificilă şi chiar periculoasă. Cu multă răbdarea, seriozitate şi putere de rezistenţă la stres însă, Cosmin Petean practică această meserie de peste şapte ani, fiind cel mai vechi angajat în această funcţie la Tursib şi speră să continue câţiva ani buni şi de acum înainte. “Este o meserie grea, întradevăr, dar nu am regretat şi nu o să regret niciodată că fac asta. Oamenii care circulă fără bilet sau abonament nu înţeleg că asta este datoria mea şi nu îi amendez doar de dragul de a face acest lucru. Din cauza asta, înjurăturile şi vorbele urâte nu lipsesc în nicio zi”, ne-a spus sibianul.

Traseul 10, cel mai periculos

Zi de zi, Cosmin Petean intră în contact cu sute, poate chiar mii de oameni, iar incidentele apar la tot pasul. “Probleme întâlnim pe toate traseele, însă pe cel care care legătura între cartierele Guşteriţa şi Ştrand, autobuzul 10, este cel mai mare dezastru. Oamenii sunt extrem de răi, nu mai au frică de nimic. Chiar dacă mergem cu colegii de la Poliţia Comunitară, nu ţin cont şi ne înjură şi devin chiar agresivi uneori”, ne-a mai spus sibianul. Acesta spune că, în medie, între 20 şi 30 persoane sunt prinse zilnic circulând fără bilet în timpul unui schimb care durează opt ore, însă sunt zile în care se ajunge şi la 50-60 de amenzi sau procese verbale. Călătorii prinşi fără bilet au posibilitatea fie să achite un bilet cu suprataxă, în valoare de 20 de lei, fie să

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 37 minute
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Marcel Ciolacu: Nu o să mint de dragul Rusiei/ Nu mai există limbă moldovenească

News.ro acum o ora
Premierul Marel Ciolacu a explicat, vineri, la Oţelu Roşu, în judeţul Caraş-Severin, că nu mai există limbă moldovenească, aceasta fiind ”o invenţie” a Rusiei. ”Nu o să mint de dragul Rusiei. Asta simt şi ăsta este adevărul”, a afirmat el. Declaraţi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 5 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 4 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 2 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 3 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 5 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 10 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

"O dă la pace", dar după ce "o lasă cum a căzut": Putin ar vrea o încetare a focului "în actualele linii ale frontului"

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occide

Vremea

București
acum

22°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°