Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Medicii de la Centrul de Diagnostic protestează din nou

Publicat in Adevarul, joi 16 iulie 2009 ·

Angajaţii de la CDT au declanşat, astăzi, un protest spontan, pentru că nu au bani şi materiale sanitare necesare. Peste treizeci de angajaţi ai Centrului de Diagnostic şi Tratament (CDT) din Cluj-Napoca interupt, astăzi, activitatea ieşind în faţa instituţiei, ori stand pe holuri. Personalul medical este nemulţumit  de lipsa banilor şi a materialelor sanitare necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţii medicale.

Unul dintre protestatari a declarat că, pe luna trecută, angajaţii au primit doar 78 la sută din drepturile salariale cuvenite, iar salariul de pe luna aceasta nu le-a fost încă acordat, deşi miercuri era ziua de salariu.

"Momentan, conducerea nu ne-a oferit vreo soluţie în acest sens. Problemele sunt însă mai vechi, în ultimele luni, de fiecare dată ne-am primit salariile cu întârziere", a spus angajatul.

Angajaţii Centrului de Diagnostic şi Tratament au declarat că vor continua protestul până când vor primi soluţii din partea celor abilitaţi să rezolve problemele instituţiei.

O delegaţie a medicilor de la CDT se va întâlni, în cursul zilei de azi, cu prefectul Florin Stamatian, căruia i-au cerut o soluţie viabilă. În tot acest timp, pacienţii aşteaptă pe holuri, fiind nemulţumiţi.

La al doilea protest

Acesta este al doilea protest spontan din ultima lună la CDT.  În 29 iunie, cadrele medicale şi personalul auxiliar au interupt o zi întreagă activitatea, pentru că nu primiseră salariile aferente lunii mai

Atunci, când protestatarii i-au cerut explicaţii directorului, Radu Vidican a făcut un gest obscen şi a refuzat să stea de vorbă cu ei, spunând că responsabilitatea în această situaţie aparţine Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate.

Vezi aici gestul obscen făcut de Radu Vidican în faţa angajaţilor.

În ziua următoare, prefectul judeţu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 10 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 9 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 9 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 9 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 7 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 9 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 8 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 8 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 9 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 10 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

20°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

21°
sâm.

21°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°