Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Razvan Florea ataca o medalie la Roma

Publicat in Ziua Constanta, joi 16 iulie 2009 ·

Ediţia 2009 a Campionatului Mondial de nataţie de la Roma reuneşte, între 17 iulie şi 2 august, un număr record de participanţi, peste 2.550 din 185 de ţări, inclusiv o delegaţie a României, care va concura la înot, sărituri şi polo pe apă. Din lotul de înot al României face parte şi multiplul campion constănţean, Răzvan Florea, alături de antrenoarea sa, Gina Handrea. După ce, în urmă cu doi ani, la Mondialele de la Melbourne, România nu a reuşit nicio performaţă notabilă în probele de înot şi sărituri, sportivii români au ca obiectiv câştigarea unei medalii. Cele mai mari speranţe în realizarea acestui lucru se pun şi de data aceasta în veteranii Răzvan Florea şi Camelia Potec. Din păcate, acesta ar putea fi ultimul Mondial la care participă înotătorul constănţean, Florea urmând pună stop carierei pentru a se dedica familiei. Altfel, din delegaţia ţării noastre mai fac parte Corina Popovici, Constantin Popovici şi Mara Aiacoboae (sărituri), antrenor Florin Avasiloae; Ionela Cozma, Răzvan Florea, Norbert Trandafir, Vlad Caciuc, Dragoş Agache şi Felix Maestru (înot), antrenori Filip Lucas şi Gina Handrea. Probele de sărituri în apă sunt programate între 17 şi 25 iulie, iar cele de înot, între 26 iulie şi 2 august. Potrivit datelor furnizate de organizatori, 1.470 de sportivi din 164 de ţări vor concura în probele de înot în bazin, 200 din 43 de ţări - la sărituri de la trambulină, 416 din 21 de ţări - la polo pe apă, 269 din 41 de ţări - la înot sincron şi 152 sportivi din 39 de ţări - în competiţia de înot în ape libere. Ediţia 2009 a Campionatului Mondial de nataţie de la Roma reuneşte, între 17 iulie şi 2 august, un număr record de participanţi, peste 2.550 din 185 de ţări, inclusiv o delegaţie a României, care va concura la înot, sărituri şi polo pe apă. Din lotul de înot al României face parte şi multiplul campion constănţean, Răzvan Florea, alături de antrenoar

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum o ora
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 3 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 9 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 7 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 7 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 5 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 7 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 5 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 2 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

19°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

15°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

16°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/27°