Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Operatorul de turism TUI revine pe litoralul romanesc

Publicat in Ziua Constanta, joi 16 iulie 2009 ·

TUI, unul dintre cei mai mari operatori germani de turism, s-a hotărât să revină pe litoralul românesc, după câţiva ani de absenţă. 

Anunţul a fost făcut de primarul Radu Mazăre, în urma unei întâlniri pe care acesta a avut-o cu reprezentantul TUI şi cu şefa ANAT, Corina Martin.

„Eu am vrut să vă anunţ atunci când lucrurile vor fi sigure 100%, dar, în principiu, nemţii vor să revină în Mamaia şi pe litoralul românesc. Chiar dacă suntem în condiţii de criză mondială, staţiunea Mamaia li se pare o destinaţie suficient de atractivă încât să deschidă puncte noi ca şi destinaţii turistice. În principiu, lucrurile vor fi închise într-o perioadă de două - trei săptămâni de acum încolo, întrucât ei deja tipăresc ofertele turistice pentru anul viitor. Doresc să revină cu turişti nemţi în staţiunea Mamaia în următorii doi - trei ani, după care, dacă lucrurile merg bine, să se extindă şi în restul litoralului. Nemţii sunt încântaţi de felul în care arată staţiunea Mamaia, de posibilităţile de agrement de aici", a declarat primarul. Mazăre a mai spus că a discutat cu cei de la TUI şi le-a expus proiectele sale de viitor: pasarela, pasagerele, agrementul nautic şi teleschiul, insula de agrement, insuliţele din Marea Neagră şi canalul dintre mare şi lac. „Doresc ca în oferta turistică să prezinte şi toată paleta de evenimente care au loc în staţiunea Mamaia", a mai spus şeful administraţiei publice locale. Edilul a mai spus că şi multitudinea de cluburi de noapte de pe litoral a reprezentat un punct în plus în decizia celor de la TUI de a reveni pe litoralul românesc. „TUI-ul, împreună cu Asociaţia Litoral, trebuie să stabilească detaliile tehnice despre charter-ul care va deservi turiştii nemţi care urmează să vină în staţiunea Mamaia. Este important să avem şi sprijinul ministerului, atât pentru promovarea în Germania şi pe toată piaţa pe care o deserveşte TUI, cât ş

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum o ora
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum o ora
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Euro 2024: Germania, prima calificată în optimile de finală. Gazdele au câştigat şi al doilea meci, cu Ungaria, scor 2-0

News.ro acum 58 minute
Reprezentativa Germaniei, gazda competiţiei, a învins, miercuri, la Stuttgart, cu scorul de 2-0, echipa Ungariei, în etapa a doua a grupei A de la Euro 2024 şi s-a calificat în optimile de finală. În prima etapă, Germania a învins cu 5-1 Scoţiia. Mi

Bugetul UE pentru 2025, de aproape 200 miliarde de euro, vizează consolidarea finanţării destinate priorităţilor Europei

G4Media acum o ora
Comisia Europeană a propus miercuri un buget anual al UE în valoare de 199,7 miliarde de euro pentru 2025. Bugetul va fi completat de plăţi estimate la 72 de miliarde de euro în cadrul NextGenerationEU. Acest pachet financiar substanţial va ajuta UE

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 3 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 2 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 3 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Dosar penal pentru distrugere din culpă, după ce muncitori care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze, la Alexandria

News.ro acum 27 minute
Poliţiştii din Alexandria au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă după ce muncitori care fac lucrări la borduri, în zona centrală a oraşului, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze.

Avertisment fără precedent al Comisiei Europene la adresa României

Mediafax acum 34 minute
Un nou raport publicat de Comisia Europeană avertizează România cu privire la măsurile insuficiente de a reduce deficitul bugetar, anunţă Ziarul Financiar. Experţii Comisiei Europene consideră că România va încheia acest an cu un deficit de aproape

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 6 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Vremea

București
acum

32°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/26°
joi

21°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

31°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

23°/39°