Revista Observator cultural este invitată la Festivalul de Poez Chestiunea statutului modernităţii în raport cu antecedentele şi succedentele ei este de repus permanent în discuţie. În „Primitivismul şi modernismul“, text apărut în limba română în volumul coordonat de Sorin Antohi, Modernism şi antimodernism. Noi perspective interdisciplinare (Bucureşti, Editura Cuvîntul, 2008), Hayden White observă dintru început că „«modernizarea» este o mişcare foarte veche şi recurentă, erupînd periodic în diverse înfăţişări de la începuturile creştinismului pînă în momentul prezent de globalizare «postmodernist㻓. El conchide, în aceeaşi notă, că „modernismul (...) este «împlinirea» primitivismului, momentul cultural în care primitivitatea e anulată, totalizată, elevată şi depăşită pentru a se reconstrui pe sine“. Cu alte cuvinte, aşa cum primitivismul nu poate fi corect înţeles decît într-o complementaritate cu modernismul, tot la fel de valabilă se dovedeşte şi reciproca. Hayden White preferă să constate continuităţile dintre premisele îndepărtate – şi, aparent, radical diferite – ale spiritului modern decît ruptura pe care, nu o dată, reprezentanţii săi o proclamă, în numele complexităţii. Am avea, astfel, de-a face cu o dezvoltare dintr-o tulpină unică, ale cărei mlădiţe, reactualizate mereu altfel, în funcţie de contextele istorice diferite ce survin în curgerea timpului, prezintă faţete de fiecare dată înnoitoare la nivel fenomenologic, rămînînd, în acelaşi timp, consecvente cu logica în care se dezvoltă de la începuturi şi etalînd proliferări de mare diversitate, însă înrudite structural şi tipologic. Privită din acest unghi, chestiunea modernităţii este scoasă din dimensiunea ei diacronică şi etalată în termeni sincronici, atrăgîndu-se implicit atenţia asupra posibilităţii de a interpreta modernitatea ca pe o componentă a unei axe bifaţetate primitiv – modern, ce