Strategia de Parteneriat stabileşte modalităţile prin care Banca Mondială va sprijini România şi o va ajuta să depăşească perioada de criză, în perioada 2009-2013, potrivit unui comunicat al Băncii Mondiale, citat de Agerpress. Strategia va reduce impactul pe care criza îl are asupra populaţiei sărace prin promovarea incluziunii sociale. Mai mult, programul va pune accent pe reformarea sectorului public şi va încuraja acţiunile guvernului pentru o creştere durabilă.
"Noua Strategie de Parteneriat cu România, care constituie rezultatul unor consultări cu Guvernul, la nivel naţional, precum şi cu diverşi alţi parteneri de dezvoltare, implică o abordare bifocală de sprijinire a eforturilor pe care le întreprinde guvernul ca să gestioneze criza pe termen scurt, restabilindu-se sursele necesare pentru o creştere durabilă şi cuprinzătoare, care să fie consecventă cu priorităţile pe termen scurt de convergenţă către UE", a declarat în comunicat directorul BM în România, Benoit Blarel.
Sprijin pentru economie
Strategia de Parteneriat cu România va contribui şi la elaborarea unor măsuri de gestionare a crizei în sectorul financiar. În consecinţă, Banca va spriji reluarea procesului de creştere economic. Sunt vizate mai multe aspecte precum îmbunătăţirea mediului de afaceri, creşterea gradului de calificare a forţei de muncă,îmbunătăţirea reţelelor de infrastructură şi eficientizarea agriculturii.
Potrivit Băncii Mondiale, Guvernul a reuşit să adopte rapid măsuri fiscale, de natură sa reducă impactul crizei şi să mobilizeze un pachet financiar internaţional susţinut în principal de Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Mondială, precum şi să reia aplicarea agendei reformei structurale.
54 de proiecte finanţate de Banca Mondială
În perioada 1991-2008, Banca Mondiala a fin