Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul va trimite acasă 400 de consilieri

Publicat in Adevarul, vineri 17 iulie 2009 ·

Reducerea aparatului birocratic, decisă momentan doar la nivel politic, înseamnă tăierea unor posturi din organismele de stat centrale şi locale. Jumătate dintre agenţiile guvernamentale vor dispărea, a promis Executivul, iar 400 de consilieri ar putea pleca acasă dacă şefii lor respectă decizia. Cheltuielile de personal în sistemul bugetar au crescut, în primele cinci luni ale acestui an, cu peste 16% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 21 de miliarde de lei. Cifra reprezintă 4% din Produsul Intern Brut (PIB) al României şi peste 27% din totalul cheltuielilor bugetare. Pe de altă parte, cheltuielile pentru investiţii au scăzut cu aproape 20% faţă de perioada similară din 2008.

Dacă în primele cinci luni ale anului trecut s-au investit aproape 8 miliarde de lei în proiecte de infrastructură, anul acesta, cheltuielile destinate investiţiilor s-au ridicat la 6,3 miliarde de lei. Finanţele precizează, însă, că acestea au fost de 9,2 miliarde de lei, ca urmare a unor transferuri între unităţi.

Analizând datele execuţiei bugetare, Guvernul Boc a reuşit inversul a ceea ce şi-a propus: creşterea cheltuielilor de personal şi reducerea investiţiilor.

În tot acest timp, Ministerul de Finanţe se împrumută zilnic în jurul a două miliarde de lei. În doar trei zile, Finanţele au atras de la bănci un miliard de euro. În acest ritm, cele cinci miliarde de euro de la Comisia Europeană, pentru finanţarea deficitului bugetar, devin mărunţiş.

Cu ochii pe Curtea Constituţională

Guvernul a decis, miercuri, însă doar la nivel politic, să mai reducă din aparatul birocratic. În acest sens, au fost luate două decizii: desfiinţarea sau comasarea a jumătate dintre agenţiile guvernamentale şi reducerea cu 20% a posturilor din cabinetul demnitarului. În privinţa agenţiilor guvernamentale, Executivul a făcut un invent

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE acuză Microsoft de gruparea ”abuzivă” a produselor Teams şi Office, încălcând regulile antitrust

News.ro acum o ora
Uniunea Europeană a acuzat marţi Microsoft că a încălcat regulile antitrust prin gruparea ”abuzivă” a produselor sale Teams şi Office, transmite CNBC. ”Comisia Europeană a informat Microsoft despre punctul său de vedere preliminar conform căruia Mic

Julian Assange a fost declarat „liber” de justiţia americană şi este deja în drum spre Canberra

G4Media acum 43 minute
Avertizorul şi fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost declarat „liber” miercuri de justiţia americană, la capătul unei proceduri de recunoaştere a vinovăţiei care încheie o epopee juridică ce a durat mai mult de un deceniu, transmite France Pr

Coreea de Sud - Aeroportul Incheon, închis pentru scurt timp din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

News.ro acum o ora
Decolările şi aterizările pe aeroportul internaţional Incheon din Coreea de Sud au fost întrerupte, miercuri, timp de aproximativ trei ore înainte de răsărit, din cauza baloanelor lansate de Coreea de Nord pline cu deşeuri, a declarat un purtător de

Tensiuni în Asia. Coreea de Nord a lansat încă o rachetă balistică spre Marea de Est

Adevarul acum 39 minute
Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică neidentificată spre Marea de Est, au anunțat reprezentanți ai armatei sud-coreene, citați de Agerpres.

Restricţii de trafic în Capitală pentru ceremonia dedicată Zilei Drapelului Naţional

Mediafax acum 22 minute
Astfel, se va restricţiona traficul rutier după cum urmează: - în intervalul orar 06:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Calea Victoriei şi Str. Ion Brezoianu; - în intervalul orar 08:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Str. Oteteleş

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 8 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 11 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Jandarmii din Brăila Celebrează Ziua Drapelului Național

Info Est acum 10 ore
Jandarmii din Brăila vor sărbătorit miercuri, 26 iunie 2024, Ziua Drapelului Național, o zi semnificativă pentru români, marcând importanța drapelului ca simbol al națiunii, conform Constituției României din 1991. Drapelul, simbol al rezistenței naț

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 7 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

UPDATE-Uniunea Europeană lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

News.ro acum 12 ore
Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP. (Vom reveni) ”O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, i

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

19°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

23°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

23°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°