„Domnule Boureanu, nu-ţi merita numele!” Cu această „somaţie” a debutat, joi seară, disputa extrem de agresivă dintre colegii de guvernare Cristian Boureanu şi Adrian Păunescu. Agasat, fiecare, de faptul că nu are suficient timp de a se exprima în cadrul talk show-ului, tocmai din cauza celuilalt, cei doi au transformat dezbaterea de idei într-un concurs de jigniri.
Celebru pentru tiradele sale, senatorul PSD a considerat inacceptabil faptul că mai tânărul confrate pedelist nu-i permite să vorbească suficient. „Ce neruşinat!”, a concluzionat Păunescu, care le-a reproşat moderatorilor că îl silesc să apară în acelaşi program cu “oameni care nu ştiu să facă bine acordul”. „Nu vreau să fiu la îndemâna unor analfabeţI obraznici!”, a fost verdictul dur al poetului parlamentar.
Replica lui Boureanu a venit pe cât de prompt, pe atât de violent: l-a catalogat pe PSD-ist drept „o relicvă împuţită şi comunistă”, generând o reacţie la fel de jenantă: „Împuţită e mama dumitale, domnule!”.
Cristian Boureanu n-a acceptat ca lucrurile să se încheie astfel, continuând cu insultele: „Câte funduri aţi lins la Partidul Comunist şi-mi daţi mie lecţii de moralitate…” În vreme ce intervenţiile repetate ale moderatorilor Adrian Ursu şi Oana Stancu n-au putut întrerupe conflictul, doar pauza de publicitate i-a putut pune punct.
Boureanu este „recidivist” la capitolul certuri televizate. După „nevinovatul” apelativ „domnişorică”, adresat de curând deputatei Alina Gorghiu, şi trimiterile la „amanţi”, cu care a ameninţat-o pe aceeaşi tânără PNL-istă, l-a luat în vizor şi pe PSD-istul Nicu Bănicioiu: „Ori faceţi pe prostul, ori chiar sunteţi prost”.
Boureanu a avut o dispută recentă şi cu interpretul Florin Chilian. Invitat într-o emisiune la Realitatea TV, politicianul l-a sfătuit pe artist, înainte de intrarea în emisie, să nu pună o anumită întrebare referitor l