Liderul rus a pledat pe lângă cancelarul german, Angela Merkel, pentru o ofertă de preluare a producătorului de automobile, aflat în dificultate. Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a fost primit ieri de cancelarul german Angela Merkel, în decorul pitoresc al castelului Schleissheim, de lângă München. „O listă lungă de afaceri presante s-a aflat pe agenda celor doi lideri, dar niciuna nu a fost mai importantă decât oferta de preluare a firmei Opel de către firma canadiană Magna, în asociere cu banca rusească Sberbank“, scrie „Moscow Times“.
Consilierul lui Medvedev, Sergei Prikhodkoa, a declarat că liderul rus a încercat să convingă guvernul german să sprijine contractul. Totuşi, compania General Motors, care deţine Opel, a mai primit oferte din partea grupului de investiţii RHJ din Bruxelles şi din partea companiei automobilistice chineze BAIC.
Acorduri bilaterale
Cei doi lideri au discutat o serie de acorduri de parteneriat economic, între care unul în valoare de 500 de milioane de euro, între banca rusească VEB şi cea germană KfW pentru finanţarea unor proiecte comune în industria costrucţiilor de maşini. Printre parteneriatele discutate se mai află o declaraţie comună în domeniul cooperării energetice şi un acord între compania rusă de căi ferate şi firma germană Siemens, pentru producţia de locomotive.
Criza gazului
Cei doi lideri au purtat discuţii private, după care lor li s-au alăturat şi principalii membri ai celor două guverne, între care miniştrii de Interne, cei ai Mediului şi cei ai Economiei. Cum Germania este cel mai mare consumator european de gaz rusesc, problema rezervelor de gaz a avut un loc important pe agenda discuţiilor. Merkel a căutat să obţină asigurări privind repetarea unei noi crize a gazului în Europa.
Sprijinirea Ucrainei
Timofei Borda