Criza financiară a lovit cu putere în toate domeniile de activitate ale ţării noastre amărâte. Domeniul cultural este afectat în egală măsură. Un domeniu care oricum a fost un fel de „Cenuşăreasă“ a guvernărilor de după 1989. Administrat multă vreme, din comisiile specializate ale parlamentului şi de la nivelul guvernului, de foştii politruci ai culturii aşa-zis socialiste, domeniul cultural ni se înfăţişează, la douăzeci de ani de la căderea dictaturii ceauşiste, ca o ruină prăfuită în care o mulţime de neaveniţi şi-au ridicat piedestale pe care au scris cu aroganţă „om de cultură“. În realitate, dincolo de acţiunile culturale oficiale, suntem martorii unei zbateri în suferinţă, agonie şi, uneori, extaz, care a cuprins mediile culturale româneşti. Creatorii de cultură din România sunt obligaţi să-şi mărturisească actul cultural într-o stare de continuă milogeală pe la direcţiile de cultură, pe la consiliile locale, eventual pe la uşile ministerului. Totuşi, în ciuda lipsei de interes a statului, cultura românească este încă respectată în Europa şi în lume.

Ministrul culturii, Theodor Paleologu, are o misiune ingrată. Administrează fondurile destinate culturii într-o perioadă în care criza financiară internaţională şi-a dat mâna cu incompetenţa politicienilor români în războiul de destrămare a societăţii româneşti. Situaţia este cu atât mai încurcată, cu cât şefii direcţiilor de cultură sunt promovaţi de organizaţiile judeţene de partid. Întâlnim ca şefi de direcţii judeţene sau ca responsabili ministeriali cântăreţi de muzică populară, ingineri, foşti securişti sau, mai grav, foşti politruci, indivizi care înainte vreme se ocupau de cenzură şi de educaţia socialistă, adică de cultul personalităţii închinat dictatorului Ceauşescu şi de mutilarea sau anularea oricărui act cultural veritabil.

Direcţiile de cultură fiind conduse de indivizi promovaţi de găştil