Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacău: Promoţiile de vară, salvarea patronilor

Publicat in Adevarul, duminică 19 iulie 2009 ·

Oamenii dau năvală în unităţile unde administratorii au „topit“ preţurile la tricouri, bermude şi sandale.

Patronii magazinelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte din Bacău susţin că reuşesc să-şi crească cifra de afaceri în plină criză economică. Majoritatea administratorilor au ieftinit cu până la 50% preţurile mărfurilor de pe rafturi, fapt care i-a atras pe băcăuani la cumpărături ca un magnet.

Strategia este standard, dar le aduce încasări-record. Vitrinele care afişează reduceri cuprinse între 30 şi 70% le fură ochii mai ales tinerilor, care se află în căutare de haine ieftine pentru sezonul estival. „Preţurile mici îţi permit să-ţi cumperi tot ce-ţi doreşte inima. Cum zice lumea, am făcut terapie prin shopping. Mi-am luat cu 200 de lei, banii pe care îi dădeam acum o lună pe un singur produs, o rochie, o curea şi sandale“, ne-a spus Ioana Dumitriu, studentă. Administratorii magazinelor spun că reducerile aplicate în mijlocul sezonului îi salvează de la faliment. „Oamenii au din ce în ce mai puţini bani. Dacă nu ieftineam produsele noastre, chiar dacă sunt din piele, nu erau cumpărate decât de persoanele cu venituri mari. Am ales să le reducem la jumătate ca să ne atragem cât mai mulţi clienţi“, a spus Celina Farţade, şefa unui magazin de încălţăminte din centrul oraşului.

Marfă la jumătate de preţ

Cele mai căutate articole sunt costumele de baie, pantalonii, tricourile, jeanşii, sandalele şi saboţii. Toate pot fi achiziţionate la preţuri care pornesc de la 10 lei. „Dacă la începutul lunii iunie ne vindeam tricourile cu 29 de lei, acum băcăuanii le pot cumpăra cu 13 lei. Cămăşile costă 9,9 lei de la 19,9 lei, iar ochelarii de soare i-am ieftinit de la 15 la 9 lei de trei zile“, a explicat Ionuţ Ciobanu, proprietarul unui magazin de pe strada Mărăşeşti. Ieftine sunt şi costumele de baie, care se vând în această perioadă la preţuri cuprinse în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 53 minute
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 2 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Incendiu în incinta unui ştrand din Ocnele Mari. Mai mulţi turişti s-au autoevacuat

Mediafax acum 43 minute
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în incinta unui ştrand din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Mai mulţi turişti, care erau cazaţi în pensiunea din incinta ştrandului, s-au autoevacuat.

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum o ora
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum 57 minute
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu, din nou, în fața magistraților Judecătoriei Mangalia

Ziua Constanta acum 33 minute
La Judecătoria Mangalia este programat vineri, 21 iunie 2024, un nou termen de judecată în Dosarul 2 Mai, în care Matei-Vlad Pascu este acuzat de uciderea a două persoane și rănirea altor trei. Ședința de judecată de astăzi va fi prezidată de jude

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum o ora
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Beijingul spune că UE a cerut companiilor chineze de vehicule electrice să transmită un volum ”fără precedent” de date

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a cerut un volum fără precedent de informaţii detaliate despre lanţurile de aprovizionare ale producătorilor auto chinezi, în timpul investigaţiei sale privind importurile subvenţionate de vehicule electrice din ţară, a declarat jo

Coreea de Sud a tras focuri de avertisment după ce soldaţi nord-coreeni au trecut graniţa

Mediafax acum 50 minute
Soldaţii nord-coreeni s-au retras după ce au fost trase focuri de avertisment, a adăugat JCS. Este cel puţin al treilea incident de acest fel în această lună. Armata sud-coreeană a tras focuri de avertisment marţi, după ce zeci de soldaţi nord-coree

Şefa FMI cere Europei o integrare mai mare, afirmând că economia sa seamănă cu ”un supermarket de idei” pentru SUA

News.ro acum 2 ore
Şefa Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a cerut, joi, Europei să atingă întregul potenţial al preţuitei sale pieţe unice, deplângând o situaţie care face ca regiunea să pară ”un supermarket de idei” pentru SUA, relatează CNB

Vremea

București
acum

24°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

24°
vin.

20°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

25°
vin.

21°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°