LA RÂUL AMSTEL AM ŞEZUT ŞI-AM RÂS. Amsterdamul respiră prin toţi porii un erotism vicios şi aparte, te loveşte cu voluptatea sa sobră, te poartă pe culoarele unei istorii măreţe şi, la final, te invită calm în decoruri suprarealiste. Capitala Olandei se vizitează cu un amestec de desfătare şi teamă, în bătaia crescândă a pulsului greu încercat de fuga teribilă a bicicletei. Sursa: Vlad StoicescuSursa: Vlad StoicescuSursa: Vlad Stoicescu
1 /.
Începem de la capăt: nu există niciun oraş pe glob precum Amsterdam. Capitala Olandei încearcă imposibilul la fiecare pas, obligând perfecţiunea să capete grade de comparaţie. “Veneţia Nordului”? Mult mai mult decât atât, într-un oraş cu peste o sută de canale şi mii de mistere.
Nici măcar Parisul nu se poate mândri cu atâtea poduri: Amsterdamul are peste 1200, tăind răzvrătit apele unui râu, Amstel, pe care locuitorii acestui oraş au învăţat să-l îmblânzească şi să-l preţuiască.
“Inelele din jurul iadului”
Amstelul a oferit, de fapt, totul acestui oraş fermecător şi relaxat. Mergem câteva secole în spate: la început n-a fost cuvântul, ci o mână de pescari decişi să transforme o mlaştină în aşezare umană. Cum? Au început să “fure” pământ apelor, printr-un sistem inovator de diguri. Aşa că aşezării i s-a spus, simplu, Amsterdam – “barajul de pe Amstel”. După ce teritoriile olandeze şi-au obţinut independenţa faţă de Spania, oraşul a fost pus faţă în faţă cu şansa: intoleranţa religioasă dispăruse, iar războaiele confesionale au trimis aici evreii bogaţi din Peninsula Iberică, hughenoţii din Franţa sau comercianţii de diamante din Anvers.
În secolul al XVII-lea, toate planetele s-au aliniat favorabil pentru Amsterdam, devenit în câteva decenii cel mai mare centru financiar al Europei şi oraşul numărul unu al lumii. Amstelul îşi juca rolul cel mai fericit în istoria
