Un hunedorean a fost transportat în stare critică la o clinică din Timişoara după ce a fost lovit cu un cuţit de o tânără. Citeşte şi:
Hunedoara: Aproape omorâtă în bătaie de concubinul gelos, o tânără va rămâne spitalizată patru săptămâni
Hunedoara: Femeia ucisă cu o coasă – omor accidental
Hunedoara: Sentinţă definitivă pentru ucigaşul emo - Nouă ani de închisoare pentru uciderea unei eleve
Hunedoara: Poştăriţă, jefuită cu un cuţit şi lăsată fără pensiile brădenilor
Hunedoara: Hunedorean împuşcat de poliţişti
Incidentul s-a petrecut aseară, la Geoagiu. Femeia, în vârstă de 21 de ani, a ales să pună capăt într-un mod brutal unui conflict iscat, nu se ştie exact din ce cauză, au povestit vecinii. A luat un cuţit de bucătărie, pe care l-a înfipt în pieptul bărbatului cu care se certa. Un echipaj medical chemat să intervină i-a acordat rănitului primul ajutor, însă cum starea lui s-a înrăutăţit, medicii au decis ca el să fie transferat la o clinică din Timişoara, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale.
A fost internat la un spital din Timişoara
„Victima, în vârstă de 30 de ani, din Geoagiu, a rămas internată la Spitalul Judeţean din Timişoara, starea ei fiind stabilă în prezent. În funcţie de concluziile medico legale, vom lua măsuri” , a declarat subinspectorul Bogdan Niţu , purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.