Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Samsung investeşte 4,3 mld. dolari în ecologizarea operaţiunilor

Publicat in Capital, luni 20 iulie 2009 ·

Grupul sud-coreean Samsung Electronics, cel mai mare producător de cipuri de memorie din lume, a anunţat că va investi 5.400 miliarde woni (4,3 miliarde dolari) până în 2013 în cercetarea şi dezvoltarea de tehnologii nepoluante. Astfel, din total, 3.100 miliarde woni vor fi investite în dezvoltarea de produse care afectează mai puţin mediul înconjurător, iar restul în tehnologii economice din punct de vedere al consumului de energie şi modernizarea facilităţilor de producţie,

Grupul sud-coreean Samsung Electronics, cel mai mare producător de cipuri de memorie din lume, a anunţat că va investi 5.400 miliarde woni (4,3 miliarde dolari) până în 2013 în cercetarea şi dezvoltarea de tehnologii nepoluante.

Astfel, din total, 3.100 miliarde woni vor fi investite în dezvoltarea de produse care afectează mai puţin mediul înconjurător, iar restul în tehnologii economice din punct de vedere al consumului de energie şi modernizarea facilităţilor de producţie, astfel încât acestea să devină mai ecologice, se arată într-un comunicat al grupului.

Samsung Electronics nu a furnizat detalii referitoare la modul de finanţare a acestor iniţiative, însă la finele lunii martie avea lichidităţi de 5.300 miliarde woni.

„Aceste iniţiative ecologice vor acoperi toate operaţiunile noastre, lanţurile de aprovizionare şi ciclurile de viaţă ale produselor Samsung", a afirmat vicepreşedintele grupului, Yoon-woo Lee.

Programul de ecologizare al Samsung include reducerea cu 50% a emisiilor de gaze cu efect de seră eliberate de facilităţile de producţie. În plus, grupul vrea să diminueze până în 2013 emisiile indirecte de gaze ale produselor, care vor deveni, totodată, mai eficiente din punct de vedere al consumului de energie.

Diviziile producătoare de chipuri şi ecrane LCD, mari producători de noxe, vor investi, de asemenea, semnificativ în reducerea poluării. @

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 3 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Ministrul Transporturilor: Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad – Oradea

Press Alert acum o ora
Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad- Oradea, transmite ministrul Transporturilor. El afirmă că miercuri au fost primite nouă oferte de la constructori din România, Ungaria, Bulgaria, Turcia și Ucraina pentru execu

EURO 2024. LIVE TEXT România - Slovacia, un meci cât o calificare! „Generația de suflet“, cu inima pentru optimi

Ziua Constanta acum 41 minute
La Campionatul European de fotbal din Germania a sosit ora marelui meci pentru tricolori, înfruntarea decisivă pentru calificarea în optimi! Partida România – Slovacia se joacă astăzi, 26 iunie 2024, la Frankfurt, în ultima etapă a grupei E, de la o

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 2 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 5 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 2 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum 4 ore
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

"Avem o strategie de apărare, de IT, dar nu una culturală". Primele declarații ale lui Varujan Vosganian, noul președinte al Uniunii Scriitorilor

Ziare.com acum o ora
Scriitorul Varujan Vosganian, ales miercuri, 26 iunie, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, a făcut primele declarații după rezultatul votului. Printre prioritățile lui la șefia instituției se numără o strategie culturală pentru România ș

,,Atipic Beauty Timișoara 2024″ by Magda Coman, la Iulius Town: 12 modele extraordinare de viață vor defila alături de personalități timișorene

Press Alert acum o ora
O pledoarie despre oameni cu motivații puternice, curaj, ambiție, solidaritate și conștientizare are loc în Iulius Town, în această săptămână. „Atipic Beauty Timișoara 2024″ by Magda Coman reunește 12 modele extraordinare de viață, în cea de-a 43-a

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/32°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

26°
mie.

20°/26°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

29°
mie.

18°/29°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

25°
mie.

19°/31°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°