Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fabrica de diplome Spiru Haret

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 20 iulie 2009 ·

O oglinda pentru societatea romaneasca. Dintre numeroasele comentarii primite de la cititori pe marginea cazului Universitatii "Spiru Haret", unul mi-a atras atentia printr-o observatie de mare bun simt: "Intr-o lume normala, afirmatia lui Geoana ar fi insemnat inceputul sfirsitului, sinuciderea sa politica fara drept de apel!". Mesajul, care, deloc intimplator, venea de la un roman din strainatate, mai precis din Statele Unite, facea trimitere la afirmatiile facute de Mircea Geoana, liderul si in acelasi timp candidatul prezidential al PSD, care ii reprosa iritat Ecaterinei Andronescu ca "a actionat fara sa informeze partidul pe acest subiect". Ministrul Educatiei anuntase, joia trecuta, ca diplomele absolventilor programelor de studii neautorizate din cadrul Universitatii "Spiru Haret" (ca si ale altor universitati private aflate in aceeasi situatie) sint nule, dar ca acestea vor fi totusi recunoscute daca intr-o perioada de 5 ani titularii acestora sustin si promoveaza un examen de validare la o alta institutie de invatamint superior, costurile acestui examen urmind sa fie suportate de Universitatea "Spiru Haret" din taxele incasate de la studentii in cauza. Cu alte cuvinte, in opinia presedintelui PSD, o masura care nu facea nimic altceva decit sa puna in aplicare niste prevederi legale nu doar lipsite de ambiguitate, dar si pline de bun simt trebuia mai intii autorizata de partid. Iar faptul ca Ecaterina Andronescu nu a facut-o a stirnit o adevarata furtuna interna in PSD. Iritate, voci "din teritoriu" dar si "de la centru", precum Marian Vanghele, care pe la 33 de ani inca se lupta cu bacalaureatul, au cerut ca ministrul sa dea socoteala. S-a speculat chiar la un moment dat ca s-ar putea merge pina la retragerea sprijinului politic, deci la demisia d-nei Andronescu din guvern, dar e putin probabil ca se va ajunge atit de departe. Nu de alta, dar turnura pe care

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum o ora
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Ciolacu: Îi solicit ministrului Cătălin Predoiu să pregătească hotărârea de guvern privind alegerile prezidenţiale. Săptămâna viitoare stabilim la care dintre cele două date, 15 sau 29 septembrie, se va desfăşura primul tur

News.ro acum 23 minute
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut, în şedinţa de guvern de vineri, ministrului de Interne, Cătălin Predoiu să pregătească proiectul hotărârii de guvern privind alegerile prezidenţiale, el precizând că săptămâna viitoare stabilesc la care dintre cel

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum o ora
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Incendiu în incinta unui ştrand din Ocnele Mari. Mai mulţi turişti s-au autoevacuat

Mediafax acum o ora
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în incinta unui ştrand din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Mai mulţi turişti, care erau cazaţi în pensiunea din incinta ştrandului, s-au autoevacuat.

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum o ora
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Incendii de pădure în Turcia: cinci morți și zeci de răniți

G4Media acum o ora
Cinci persoane au fost ucise și alte zeci rănite în urma incendiilor de pădure care au devastat mai multe sate din sud-estul Turciei, a anunțat vineri ministrul Sănătății, citat de AFP. „Cinci persoane au fost ucise și 44 rănite, dintre care 10 grav

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 2 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

UPDATE - Accidentul de la 2 Mai - Termen nou în dosarul Vlad Pascu vineri, la Judecătoria Mangalia /Părinţii tânărului ucis în accident: Se pare că legile în ţara asta sunt făcute să nu fie respectate de oamenii cu bani

News.ro acum 23 minute
Un nou termen în dosarul Vlad Pascu, cel care a provocat accidentul rutier de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, este programat vineri, la Judecătoria Mangalia. La acest termen vor fi citate părţile şi martorul Gabriel Radu, pr

Beijingul spune că UE a cerut companiilor chineze de vehicule electrice să transmită un volum ”fără precedent” de date

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a cerut un volum fără precedent de informaţii detaliate despre lanţurile de aprovizionare ale producătorilor auto chinezi, în timpul investigaţiei sale privind importurile subvenţionate de vehicule electrice din ţară, a declarat jo

Guvernul discută vineri proiectul de lege privind stabilirea salariilor minime adecvate, pentru a respecta directiva UE în domeniu

G4Media acum 22 minute
Guvernul are pe ordinea de zi a ședinței de vineri proiectul de lege privind stabilirea salariilor minime adecvate, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, în condițiile în care legislația europeană obligă statele membre să

Vremea

București
acum

25°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

28°
vin.

21°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°