David Beckham, fotbalistul englez al formaţiei LA Galaxy, a fost întâmpinat cu huiduieli de fanii echipei sale la meciul amical cu gruparea italiană AC Milan, scor 2-2, partidă disputată aseară, la Los Angeles, informează AFP. Sursa: Reuters Suporterii echipei americane şi-au exprimat astfel nemulţumirea faţă de faptul că Beckham (34 de ani) va mai juca doar câteva luni la Galaxy, el urmând ca, în ianuarie, să revină în Europa, cel mai probabil la AC Milan. În plus, Beckham, care a evoluat la gruparea milaneză în returul campionatului italian, i-a enervat pe fanii americani când a spus că nivelul fotbalului din Serie A este mult mai ridicat decât cel din Statele Unite.
Mijlocaşul englez a avut şi un conflict cu unul dintre suporterii echipei din Los Angeles. La un moment dat, fotbalistul a încercat să sară în tribune pentru a se confrunta cu unul dintre cei care îl huiduiau. „A instigat un fan care era beat. David Beckham este jucătorul, este profesionistul. Ar fi trebuit să se controleze, dar n-a făcut acest lucru. Este ridicol ca un jucător să provoace un fan”, a declarat Eric Lewis, unul dintre suporterii echipei LA Galaxy, citat de cotidianul „The Guardian”.
Beckham a fost co-autor la cele două goluri marcate de Gordon şi Bryan Jordan pentru LA Galaxy. Pentru AC Milan, au înscris Thiago Silva şi Inzaghi.