Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristinel Dragomir, la mana politistului Dinica

Publicat in Ziua Constanta, luni 20 iulie 2009 ·

În urmă cu o săptămână, din paginile cotidianului nostru puteaţi afla că averea vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Cristinel Dragomir, era luată în vizor de cei de la Agenţia Naţională de Integritate (ANI). 

Averea vicepreşedintelui CJC şi secretar executiv al organizaţiei judeţene PSD Constanţa, Cristinel Dragomir, va fi luată la puricat de inspectorul de integritate din cadrul ANI, Romică Dinică. Comparând ultimele declaraţii de avere postate de cei doi pe site-urile instituţiilor în cadrul cărora activează, am putea afirma că bunăstarea acestora diferă net. Unica asemănare constă în faptul că atât Dragomir, cât şi Dinică au câte un teren extravilan la ţară (n.r. Dragomir - la Valu lui Traian, iar celălalt - în comuna Ulmi din judeţul Giurgiu), pe care au preferat să-l „împartă" cu soţiile, numai că terenul inspectorului ANI este ceva mai mare decât cel al vicelui CJC. Mai mult, Romică Dinică a avut şi şansa de a moşteni, în anul 2008, un teren agricol de 20.000 mp în aceeaşi comună.

Trecând la capitolul clădiri, constatăm că inspectorul de integritate îl depăşeşte net pe liderul PSD constănţean. În timp ce familia Dinică se poate lăuda cu un apartament în Bucureşti, o casă de vacanţă în comuna Ulmi, judeţul Giurgiu, şi o viitoare casă de locuit (n.r. aflată în construcţie, în aceeaşi localitate), familia Dragomir n-are decât un apartament în Constanţa.

Continuând „cercetarea", am descoperit că inspectorul ANI a vrut să ajute industria auto autohtonă cumpărându-şi două Dacii - o Solenza, fabricată în 2003, şi un Logan, fabricat doi ani mai târziu. De partea cealaltă, Cristinel Dragomir a preferat să achiziţioneze, în leasing, un Peugeot 307, an de fabricaţie 2005, şi o Toyota Land Cruiser, fabricată anul trecut.

As în conturi şi datorii

La capitolul „active financiare", Cristinel Dragomir îi dă clasă in

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum o ora
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 22 minute
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum o ora
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Emmanuel Macron desemnează noul premier al Franţei. Cine este François Bayrou

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a ales pe François Bayrou pentru funcţia de prim-ministru al Franţei. Anunţul a fost făcut de Palatul Elysee.

Drone neidentificate au fost observate deasupra bazei aeriene americane Ramstein din Germania

News.ro acum 25 minute
Drone neidentificate au fost observate în ultimele săptămâni deasupra unor amplasamente industriale sensibile şi a bazei aeriene americane de la Ramstein din Germania, a relatat vineri revista Der Spiegel, care citează un raport secret al autorităţi

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit vineri prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou, după consultări dificile pentru găsirea unui succesor al lui Michel Barnier, înlăturat săptămâna trecută în urma unei moţiuni de cenzură con

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 51 minute
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Partidul Dianei Șoșoacă, în vizorul DNA. Ce acte au cerut procurorii de la partidul SOS România

Wall-Street.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă precizează că a fost primită o solicitare din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie privind punerea la dispoziţie a listelor de candidaţi depuse de Part

Reacţii după anunţarea grupei de calificare la Campionatul Mondial. Mircea Lucescu: O grupă echilibrată

Mediafax acum o ora
„E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi. Austria a terminat o grupă de la EURO pe primul loc, peste Franţa sau Ţările de Joc, nu trebuie să considerăm că e simplu să ne cal

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°