Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderii coaliţiei au decis reintroducerea biletelor la ordin, ca măsură anticriză

Publicat in Adevarul, luni 20 iulie 2009 ·

Vicepremierul Dan Nica a declarat astăzi, la finalul şedinţei coaliţiei de guvernare, că sistemul de plată cu bilete la ordin emise de autorităţile locale va fi reintrodus pentru a nu afecta programele de investiţii, fiind totodată o măsură benefică în perioada crizei deoarece utilizează resurse financiare private.

„În perioadă de criză este bine să utilizezi cât mai mult resurse financiare private, şi biletele la ordin asta permit, de fapt ele reprezintă o garanţie către companii că vor fi plătite la un an, la doi, la trei, la cinci ani, depinde cum au fiecare dintre aceste autorităţi locale contractele încheiate", a declarat Nica, citat de NewsIn.

Nica a precizat că ministerul Finaţelor va trebui să prezinte în şedinţa de Guvern de miercuri soluţiile prin care autorităţile locale să poată utiliza biletele la ordin ca instrumente de plată.

"Un al doilea subiect pe care l-am discutat astăzi se referă la necesitatea de a modifica cadrul legislativ astfel încât biletele la ordin care sunt emise de către autorităţile locale să reprezinte şi să constituie un element de plată care mai departe să poată fi utilizat atât de primării, cât şi de Consiliile Judeţene, ceea ce reprezintă, dacă vreţi, şi o modalitate prin care putem da un sprijin acestor autorităţi locale să îşi ducă la îndeplinire programele de investiţii. Tot ministrul Finanţelor a primit aceast însărcinare, ca miercuri, în şedinţa de Guvern, să vină cu soluţia pentru ca biletele la ordin să poată fi utilizate ca instrument de plată de către autorităţile locale", a mai declarat Dan Nica.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 75/2009 stabileşte că din conturile deschise la Trezoreria Statului nu pot fi dispuse plăţi pe bază de bilete la ordin, cu excepţia celor dispuse înainte de intrarea în vigoare a OUG, respectiv din 29 iunie 2009. Anterior, instituţiile publice puteau să emită bilete la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 35 minute
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 3 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Femeie strivită de doi bolovani pe Valea Pietrele din Bucegi. Intervenție dificilă a Salvamont cu elicopter SMURD

HotNews acum 27 minute
Echipele Salvamont Braşov au intervenit sâmbătă pentru salvarea unei femei, care a fost strivită de doi bolovani, pe Valea Pietrele din Munţii Bucegi, anunță Salvamont Brașov. Femeia făcea parte dintr-un grup de trei persoane. Ei se aflau pe Valea P

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 4 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 57 minute
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

Republica Democrată Congo şi gruparea rebelă M23 semnează o declaraţie de principii în Qatar pentru încetarea luptelor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Republica Democrată Congo şi gruparea rebelă M23 au semnat sâmbătă o declaraţie de principii în vederea opririi conflictului armat din estul ţării, într-un gest considerat un progres diplomatic impor

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 7 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°