DECIZIE l Dacă la începutul anului se punea problema concedierilor, Automobile Dacia a decis acum să acorde prime de vacanţă în valoare de 610 lei pentru fiecare angajat
De prime beneficiază toţi cei 14.000 de angajaţi ai companiei, valoarea totală netă a bonusurilor ridicându-se la 8,54 milioane de lei (2,01 milioane de euro).
“Salariaţii Dacia vor primii banii în avans. Sumele trebuiau plătite, în mod normal, în decursul lunii august, însă pentru că uzina este în revizie începând cu 3 august, conducerea a decis să acorde primele înainte de această dată”, au declarat oficialii Dacia, citaţi de Mediafax.
Acordarea primei de vacanţă face parte din pachetul salarial negociat în cadrul contractului colectiv de muncă pentru anul 2009. La Dacia, activitatea va fi oprită timp de patru săptămâni, începând cu 3 august, întreaga platformă de la Mioveni fiind în revizie. Astfel, timp de o lună, toţi cei aproximativ 14.000 de angajaţi ai Dacia se vor afla în concediu.
De asemenea, furnizorii care produc exclusiv sau în mare parte pentru Dacia vor intra şi ei în vacanţă în aceeaşi perioadă. Şi producătorii de componente auto care au alţi clienţi decât Dacia vor fi în revizie în august, deoarece este luna de vacanţă pentru aproape toţi producătorii auto, indiferent de ţară.
Sfârşitul anului trecut şi începutul lui 2009 au fost marcate de cinci perioade în care producţia a fost oprită din cauza lipsei de comenzi, pe fondul crizei economice şi a importurilor de autoturisme la mâna a doua. Apoi, în pofida scăderii drastice de pe piaţa internă, numărul de autoturisme marca Dacia înmatriculate în ţările europene s-a dublat în luna mai. (A.B.)
DECIZIE l Dacă la începutul anului se punea problema concedierilor, Automobile Dacia a decis acum să acorde prime de vacanţă în valoare de 610 lei pentru fiecare angajat
De prime b