Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hunedoara: Vânătoare de lubeniţe stricate sau „sintetice”

Publicat in Adevarul, marți 21 iulie 2009 ·

Echipe mixte de inspectori verifică legalitatea comercianţilor din pieţele agroalimentare. Avalanşa de plângeri venite atât din partea consumatorilor, cât şi de la pieţari din judeţ, a declanşat o amplă operaţiune de control la care participă inspectori ai Gărzii Financiare, reprezentanţi ai Protecţiei Consumatorului, precum şi angajaţi ai Direcţiei pentru Agricultură.

„Există numeroase sesizări privind preţurile mari, discuţii privind calitatea de producător pe care o invocă cei care vând în piaţă, precum şi faptul că unele produse sunt aduse din import şi vândute ca produse autohtone”, a declarat Claudiu Grama, inspector în cadrul Direcţiei Agricole Hunedoara.

„Am întâlnit situaţii în care marfa expusă avea o calitate îndoielnică sau nu provenea din ţară. Din păcate, noi nu puteam aplica sancţiuni. Astăzi, vor fi controale în piaţa din Deva”, a mai spus Grama.

Pieţarii plătesc intrare la toaletă

Vânzătorii de legume sunt nemulţumiţi de condiţii şi de chiriile mari percepute de administraţia pieţei. „Nu înţeleg de ce, dacă plătesc chirie pe tarabă, trebuie să plătesc şi taxă dacă am nevoie să merg toaletă. Este anormal. Apoi, sunt nemulţumit de faptul că există mulţi aşa-zişi producători care habar nu au cum e să cultivi un cartof, dar ei vând tot anul în piaţă. E clar că au cumpărat marfa de la un angrosist. Controalele astea nu au niciun efect”, s-a revoltat Ioan Mihalcea, unul dintre puţinii producători din judeţ.

Cum cresc legumele tot anul pe un petec de pământ

Cea mai mare dilemă este cum reuşeşte un ţăran care are un certificat de producător pe o suprafaţă foarte mică să fie prezent în piaţă pe tot parcursul anului. În principiu, el nu ar avea suficientă producţie care să îi asigure marfa necesară vânzării. „Avem multe reclamaţii de acest gen. Din păcate, noi nu putem stab

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - USR a contestat la Curtea de Apel Bucureşti decizia BEC de renumărare a voturilor exprimate la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 56 minute
USR anunţă că a depus la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal – Contestaţii electorale, o contestaţie la decizia Biroului Electoral Central privind renumărarea voturilor din toate secţile de votare din ţară. USR cere a

BEC explică de ce nu a permis observatorilor independenți să fie prezenți la renumărarea voturilor

HotNews acum 14 minute
După ce organizația Funky Citizens a anunțat că Biroul Electoral Central (BEC) nu le permite observatorilor independenți să urmărească renumărarea voturilor, impusă de Curtea Constituțională a României (CCR), instituția invocă articole din lege și s

Maia Sandu: Nu daţi crezare celor care spun că apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare/ Şi eu voi merge la vot. Pentru că vreau o Românie care să trăiască în pace, cu o voce puternică în lume. Bunicii mei sigur ar fi mers la vot - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi îndeamnă pe români să meargă la vot la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, spunând că va face şi ea acest lucru şi amintind că bunicii săi, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. ”A

ANM Cod galben de ninsori. Regiunea vizată de meteorologi

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de Cod galben de ninsori. Potrivit ANM, Codul galben de ninsori este valabil între 29 noiembrie, ora 10.00 – 30 noiembrie, ora 10.00. Fenomenele vizate: ninsoare și strat de zăpad

Marcel Ciolacu, în timp ce BEC renumără: „Dacă cineva a furat voturi, mă voi asigura că va răspunde”

HotNews acum 39 minute
Dacă cineva a furat voturi la prezidențiale, mă voi asigura că va răspunde, a afirmat vineri premierul Marcel Ciolacu, după ce joi Curtea Constituțională a cerut renumărarea tuturor voturilor din primul tur, iar Biroul Electoral Central a început op

Bărbat reținut după ce şi-a agresat şi ameninţat soţia. A încălcat și ordinul de protecție

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 67 de ani din judeţul Dolj a fost reţinut după ce şi-a agresat şi şi-a ameninţat soţia, iar după câteva ore el a revenit la locuinţa acesteia şi a încălcat astfel ordinul de protecţie provizoriu care fusese emis de poliţişti. Reprezenta

Simona Halep, despre pedeapsa primită de Iga Swiatek: ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţei

Mediafax acum 4 ore
„Stau şi mă întreb, de ce o aşa mare diferenţa de tratament şi judecată? Nu găsesc şi nici nu cred că poate exista un răspuns logic. Nu poate fi decât rea voinţă din partea ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţ

KoçZer se extinde în Europa prin deschiderea unei filiale în România

Ziarul Financiar acum 37 minute
KoçZer, liderul Turciei în domeniul achiziţiilor strategice şi al managementului lanţului de aprovizionare, şi-a deschis prima filială europeană în România. Cu un obiectiv ambiţios de a atinge vânzări de 100 de milioane de euro în următorii trei ani

Bacău - Accident soldat cu moartea de trei persoane şi cu rănirea altor şase pe DN 2

News.ro acum 4 ore
Trei persoane au murit şi alte şase au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineaţă pe DN 2, în judeţul Bacău. Centrul Infotrafic din IGPR anunţă producerea unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitar

Reprezentanții TikTok, audiați în Parlamentul European în legătură cu alegerile din România

Wall-Street.ro acum 2 ore
Reprezentanţii TikTok vor fi audiaţi în Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor din Parlamentul European, a anunţat eurodeputatul PSD Dan Nica, în contextul suspiciunilor privind o posibilă influenţare de către reţeaua de socializar

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/6°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°