Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Geoană: Caritas-ul din învăţământ trebuie să înceteze

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 21 iulie 2009 ·

Scandalul Spiru Haret continuă să facă valuri în PSD, liderul organizaţiei Bucureşti, Marian Vanghelie, recunoscând că studenţii reprezintă o problemă electorală pentru social-democraţi. Preşedintele partidului, Mircea Geoană, a declarat că diplomele acordate pănă acum trebuie să fie recunoscute, întrucât studenţii care au dat dovadă de bună credinţă nu trebuie să fie pedepsiţi. Sursa: Vlad Stănescu

El a adăugat însă că tinerii afectaţi de acest scandal nu trebuie trataţi precum "cartofii sau roşiile", iar, personal, ar fi fost la fel de preocupat de situaţia creată, chiar dacă nu era în campanie electorală.

Vanghelie a spus că ar "minţi" dacă nu ar recunoaşte că discuţiile din partid s-au axat pe modul în care scandalul Haret îl afectează pe candidatul PSD la prezidenţiale. Cu toate acestea el a spus că, din perspectiva sa, dezbaterile din partid nu se reduc doar la numărul de voturi care se află în joc, fiind vorba despre o problemă socială.

"Dar noi când vorbim de 100.000 de persoane, vorbim şi de o problemă socială. Dacă vreţi dumneavoastră, poate să fie electorală, că tot ceea ce facem ca oameni politici se poate numi şi acţiune electorală", a comentat el, la debutul şedinţei PSD, în care social-democraţii aşteaptă ca ministrul Educaţiei să dea explicaţii.

Andronescu, acuzată de stângăcii

"Eu vă spun sincer: şi dacă nu era campanie electorală, nu eram de acord şi nu puteam să fiu de acord când este vorba, nu de 100.000 de oameni, şi de 5000 de oameni. Deci sunt oameni, nu sunt cartofi şi nici roşii", a adăugat el, referindu-se la faptul că nu este de acord ca studenţii să repete examenele.

Liderul organizaţiei PSD Bucureşti a mai spus că ministrul este în continuare sprijinit de partid, principala vină a Ecaterinei Andronescu fiind însă aceea că se pricepe mai bine la educaţie decât la

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 4 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 38 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

AUR va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe pentru nereguli în secţiile de votare din diaspora. Răspunsul MAE

Mediafax acum 45 minute
AUR anunţă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu. Reprezentanţii partidului spun că sunt „nereguli constatate în secţiile de votare din diaspora”. În replică, MAE susţine că „aspectele care privesc derulare

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 2 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Andy Murray îl va antrena pe fostul său rival Novak Djokovic la Australian Open în 2025

Mediafax acum o ora
Andy Murray îl va antrena pe Novak Djokovic la Australian Open în 2025. De asemenea, cei doi vor lucra împreună în extrasezon. Acesta va fi primul rol de antrenor al lui Murray de la retragerea din activitatea de jucător.

Zelenski: 321 de infrastructuri portuare ucrainene, avariate de atacurile ruseşti

News.ro acum 2 ore
Atacurile ruseşti cu drone şi rachete au avariat 321 de instalaţii ale infrastructurii portuare ucrainene începând cu luna iulie a anului trecut, a anunţat sâmbătă preşedintele Volodimir Zelenski, potrivit Reuters. Douăzeci de nave comerciale aparţi

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum 4 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 200.000 de români din străinătate au votat până la ora 21.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră aproape 260.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 200.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până sâmbătă, la ora 21.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de aproape 260.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 206.233 de persoane au votat

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°