Nu a existat niciodata o indoiala asupra scopului final al Initiativei Chiang Mai (ICM), un sistem de sprijin financiar creat in 2000 in orasul tailandez omonim. Acest scop este, desigur, crearea unui Fond Monetar Asiatic, adica a unei alternative regionale la FMI, a carui slaba sustinere in timpul crizei financiare din 1997-‘98 nu a fost nici uitata, nici iertata.
Pana in prezent insa, ICM a fost o forma fara fond. Creditele si contractele swap pe care le ofera nu au fost niciodata activate. Problemele ce au urmat falimentului Lehman Brothers ar fi fost o ocazie perfecta, dar – iata un aspect semnificativ – banca centrala a Coreii, lovita cel mai puternic, a negociat contracte swap in valuta de 30 miliarde de dolari cu Rezerva Federala a SUA, nu cu partenerii din ASEAN±3.
Acum se afirma ca ASEAN±3 a contabilizat inca o mare realizare, asa-numita Multilateralizare a Initiativei Chiang Mai (MICM), menita sa transforme creditele si contractele swap bilaterale intr-un fond regional de rezerva. Obiectivul a fost stabilit in 2005, iar in luna mai ministrii de Finante ai statelor ASEAN±3 au negociat detaliile. Ei au stabilit contributiile la acest fond care va totaliza 120 miliarde de dolari, au negociat mecanismele de imprumut si au distribuit voturile.
Acordul asupra contributiilor e semnificativ, ni se mai explica, pentru ca Japonia si China vor contribui ambele cu 32%. In acordurile regionale anterioare, cum ar fi cele pentru subscriptiile la Banca Asiatica de Dezvoltare, China a fost tratata ca putere de rangul al doilea, care contribuie mai putin decat ceilalti. De altfel, China s-a opus propunerii japoneze din 1997 de a crea un Fond Monetar Asiatic tocmai pentru ca se temea ca va fi doar vioara a doua. Faptul ca acum China este pusa pe picior de egalitate inseamna ca nu se va mai opune cooperarii extinse.
La fel de semnific
