Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: La simulări de accidente suntem brici!

Publicat in Adevarul, miercuri 22 iulie 2009 ·

Inspectoratul Situaţii de Urgenţă Ilfov (ISU IF) a organizat în această dimineaţă un exerciţiu cu tema „Accident aviatic civil” pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă din Otopeni. Evaluatorii s-au arătat mulţumiţi de rapiditatea şi de capacitatea celor care ar trebui să ne salveze în caz de catastrofă aviatică. La dotări stăm însă prost.

Exerciţiul demonstrativ a avut loc pe Pista 2 din extremitatea estică a Aeroportului Henri Coandă. La capătul pistei s-a simulat un accident în care a fost implicat un avion de transport persoane (oferit de Tarom, de la casare), al cărui motor de pe aripa dreaptă a explodat în timp ce încerca să decoleze.

”Noi facem exerciţii tactice lunar, dar simulări de asemenea complexitate se fac o dată la doi ani”, a declarat colonelul Claudiu Cristian Avram, comandantul ISU Ilfov.

În urma presupusului accident au fost rănite 26 depersoane, dintre care şase au rămas încarcerate. De asemenea, s-au produs şi scurgeri de lichide toxice din trei recipiente de la bordul aeronavei. Din acest motiv desfăşurarea de forţe a fost impresionantă.

Cortul de prim-ajutor, instalat în 15 minute

Primele sosite la locul accidentului au fost 13 echipaje de stingere a incendiului. Pompierii fac parte atât din dotarea aeroportului, cât şi din dotarea ISU.

La scurt timp şi-au făcut apariţia ambulanţele şi două autospecialele, dintre care una pentru „dezastre multiple”, al cărui echipaj a montat cortul de campanie pentru acordarea primului ajutor.

„Timpul optim în care trebuie montat cortul este de 15 minute, iar băieţii s-au descurcat excelent astăzi, pentru că l-au montat în timp util”, a spus căpitanul Claudiu Zamfir, şef al Centrului de Operaţiuni ISU Ilfov.

El a adăugat că „la acest eveniment am acţionat cu mijloace tehnice noi, dar şi cu cele vechi, care, din păcate, predomi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 2 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 4 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 4 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 4 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 3 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 9 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 4 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 5 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°