Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ARTE VIZUALE. Reîntîlnirea cu Kandinski

Publicat in Observator Cultural, joi 23 iulie 2009 ·

La Centrul „Pompidou“ se mai poate vedea, pînă la începutul lunii august, o importantă expoziţie dedicată lui Vasili Kandinski (1866-1944), acest mare artist de numele căruia se leagă întreaga istorie a picturii secolului al XX-lea. Aici sînt reunite lucrări ce aparţin perioadei 1907-1942, aflate în cele mai importante colecţii publice – Centrul „Pompidou“, Städtische Galerie im Lenbachhaus, din München, şi Solomon R. Guggenheim, din New York –, dar şi în colecţii şi instituţii private. Expoziţia oferă un parcurs complex, subliniind evenimente ce au marcat viaţa şi opera lui Kandinski, începînd cu 1907, perioada müncheneză, apoi reîntoarcerea în Rusia, în 1918, pînă la experienţa artistică din perioada exilului, de după 1921. Concepţia expoziţiei este o adevărată lecţie ce vorbeşte despre una dintre cele mai interesante experienţe ale picturii de la începutul secolului al XX-lea. În afara lucrărilor importante din opera lui Kandinski, ea este completată cu cărţi şi manuscrise, desene şi acuarele, ce dau o imagine complexă, bine argumentată asupra operei şi gîndirii acestui mare artist, asupra operei şi biografiei lui. În 1896, Kandinski renunţă la cariera juridică, pe care a practicat-o pentru scurt timp la Moscova, şi pleacă la München pentru a studia pictura. Experienţa este complexă, călătoreşte prin Europa, avînd o evoluţie caracteristică multora dintre artiştii de la începutul secolului al XX-lea. Se apropie de impresionişti, trece printr-o perioadă fauvistă, apoi la München expune împreună cu cei din gruparea Die Blaue Reiter (Călăreţul albastru). Pînă în 1918, Kandinski pendulează între München şi Paris, iar apoi se întoarce la Moscova ca profesor la Academia de Belle Arte şi director al Muzeului de cultură picturală. În 1922, dezamăgit de efectele revoluţiei, răspunde invitaţiei lui Gropius şi vine ca profesor la Bauhaus-ul din Weimar, apoi la Dessau ş

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI 2024 - Un dosar penal a fost întocmit, după o sesizare a unui candidat la locale potrivit căreia într-o secţie din Sectorul 6 ar fi fost găsit un buletin de vot ştampilat

News.ro acum 19 minute
A fost întocmit un dosar penal, după ce poliţiştii din Sectorul 6 au fost sesizaţi, prin 122, de către un candidat la alegerile locale, cu privire la faptul că ar fi fost găsit un buletin de vot ştampilat, într-o secţie de votare din sector. Buletin

Incendiu la fabrica de apă Borsec. A fost transmis mesaj RO-ALERT pentru degajări mari de fum

Ziare.com acum 19 minute
Un incendiu a izbucnit, duminică, 9 iunie, în zona fabricii de îmbuteliere a apei minerale Borsec. Potrivit informațiilor furnizate, incendiul a este în zona birourilor, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizar

Patru răniți după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt. Trei copii au fost loviți în față

Ziare.com acum 39 minute
Trei copiii și o femeie au fost răniți de un tobogan gonflabil în localitatea Tohanul Nou din Brașov. Acesta a fost luat de vânt și a dus la accidentarea femeii și a micuților de 2 ani, 4 ani şi, respectiv, 6 ani, duminică, 9 iunie, potrivit ISU Bra

O femeie care figura decedată a votat la o secţie din Brăila. Dosar penal deschis de Poliție

HotNews acum o ora
Poliţia oraşului Însurăţei din judeţul Brăila a deschis un dosar penal pentru fraudă la vot după ce o femeie de 68 de ani, care figura în baza de date ca fiind decedată a votat la o secţie din oraş. PolițiaFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Po

Fostul deputat AUR, Dumitru Focșa, SCANDAL într-o secție de vot din Constanța: „Nu suport să urle o muiere la mine. Credeți că suntem pe Only Fans?”

Gandul acum 52 minute
Dumitru Focșa, fost deputat AUR, a făcut scandal într-o secție de votare din Constanța, reclamând că urnele nu sunt sigilate și că o ștampilă a dispărut. De asemenea, Foșca ar fi avut o atitudine inadecvată la adresa președintei secției de votare. F

SLOVACIA: Partidul lui Robert Fico a pierdut alegerile europarlamentare – presă

Gandul acum 52 minute
DennikN, una dintre cele mai reputate instituții media din Slovacia, transmite că SMER, partidul premierului Robert Fico, ar fi pierdut alegerile europarlamentare care s-au desfășurat sâmbătă în această țară. Cu toate acestea, rezultatele oficiale u

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 7 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

Incredibil » De ce și-a anulat Gigi Becali buletinul de vot!

Gazeta Sporturilor acum o ora
, unde electoratul își exercită opțiunile de vot, au loc momente inedite, de la o oră la alta. Martor al unui astfel de moment este nimeni altul decât Gigi Becali (65 ani), patronul celor de la FCSB și fost europarlamentar. Gigi Becali Gigi Becali

Prezentatorul TV Michael Mosley, dispărut în timp ce era în vacanță, a fost găsit mort. Unde se afla cadavrul

Ziare.com acum 5 ore
Prezentatorul TV Michael Mosley, dat dispărut miercuri de soția lui, a fost găsit mort. Jurnalistul britanic se afla în vacanță pe insula grecească Symi. Autoritățile elene au descoperit cadavrul într-o peșteră din Symi, a declarat duminică, 9 mai,

ALEGERI 2024 - Incidente electorale la Ştefăneştii de Jos - Un bărbat reclamat că plăteşte alegătorii, prins cu sume de bani şi liste cu nume de persoane / Preşedintele unei secţii de votare nu s-a prezentat la secţie - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Mai multe incidente electorale au fost semnalate, duminică, în comuna Ştefăneştii din Jos din judeţul Ilfov. Un bărbat care a fusese reclamat că împarte bani alegătorilor a fost prins de poliţişti având în autoturism sume de bani şi liste cu nume de

Vremea

București
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/37°
mar.

19°/34°
mie.

22°/33°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/27°
lun.

17°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/24°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/29°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

19°/28°
mar.

17°/28°
mie.

16°/21°