La Centrul „Pompidou“ se mai poate vedea, pînă la începutul lunii august, o importantă expoziţie dedicată lui Vasili Kandinski (1866-1944), acest mare artist de numele căruia se leagă întreaga istorie a picturii secolului al XX-lea. Aici sînt reunite lucrări ce aparţin perioadei 1907-1942, aflate în cele mai importante colecţii publice – Centrul „Pompidou“, Städtische Galerie im Lenbachhaus, din München, şi Solomon R. Guggenheim, din New York –, dar şi în colecţii şi instituţii private. Expoziţia oferă un parcurs complex, subliniind evenimente ce au marcat viaţa şi opera lui Kandinski, începînd cu 1907, perioada müncheneză, apoi reîntoarcerea în Rusia, în 1918, pînă la experienţa artistică din perioada exilului, de după 1921. Concepţia expoziţiei este o adevărată lecţie ce vorbeşte despre una dintre cele mai interesante experienţe ale picturii de la începutul secolului al XX-lea. În afara lucrărilor importante din opera lui Kandinski, ea este completată cu cărţi şi manuscrise, desene şi acuarele, ce dau o imagine complexă, bine argumentată asupra operei şi gîndirii acestui mare artist, asupra operei şi biografiei lui. În 1896, Kandinski renunţă la cariera juridică, pe care a practicat-o pentru scurt timp la Moscova, şi pleacă la München pentru a studia pictura. Experienţa este complexă, călătoreşte prin Europa, avînd o evoluţie caracteristică multora dintre artiştii de la începutul secolului al XX-lea. Se apropie de impresionişti, trece printr-o perioadă fauvistă, apoi la München expune împreună cu cei din gruparea Die Blaue Reiter (Călăreţul albastru). Pînă în 1918, Kandinski pendulează între München şi Paris, iar apoi se întoarce la Moscova ca profesor la Academia de Belle Arte şi director al Muzeului de cultură picturală. În 1922, dezamăgit de efectele revoluţiei, răspunde invitaţiei lui Gropius şi vine ca profesor la Bauhaus-ul din Weimar, apoi la Dessau ş