Preşedintele Traian Băsescu a calificat drept "teribilism" gestul primarului Radu Mazăre de a participa la o paradă de modă, îmbăcat în ofiţer german din timpul războiului. Sursa: Sorin Antonescu
Preşedintele a criticat presa pentru modul în care a relatat informaţia despre apariţia lui Mazăre, ca pe ceva "tare", "cool", în vreme ce el a fost criticat vehement atunci când şi-a pus clopul pe cap, într-una din deplasările sale în teritoriu.
Şeful statului a mai spus că, poate acum, jurnaliştii înţeleg că este mai bine să pui clopul pe cap decât să porţi uniformă de ofiţer german.
El a menţionat că televiziunile au schimbat modul în care au prezentat acţiunea lui Mazăre după ce au văzut cum presa internaţională a reflectat evenimentul.
Radu Mazăre a apărut, duminică seară, la Mamaia, pe scena unei prezentări de modă, purtând o uniformă de ofiţer german şi fiind însoţit de fiul său, care era şi el îmbrăcat într-o uniformă de ordonanţă de ofiţer german, amândoi defilând în pas de paradă.
Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului l-a reclamat, luni, pe Radu Mazăre pentru încălcarea Legii privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob.
Mazăre a fost reclamat, într-o scrisoare adresată atât procurorului general, Laura Codruţa Kovesi, cât şi lui Mircea Geoană, şeful lui Mazăre pe linie de partid, că a încălcat actul normativ privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.
În scrisoarea organizaţiei, semnată de directorul acesteia, Marco Maximilian Katz, primarul Constanţei este acuzat că purta uniformă nazistă şi că ar fi instigat un minor, pe fiul său, să îi urmeze exemplul, "educâ