Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presa, acuzată că i-a blocat ministerul

Publicat in Jurnalul, joi 23 iulie 2009 ·

Elena Udrea, ministrul Turismului, s-a plâns azi că de trei săptămâni angajaţii ministerului nu mai fac nimic, ci doar răspund sutelor de întrebări venite din partea presei. "Ministerul Turismului nu are nimic de ascuns. Nu înţeleg ce vor să cerceteze, atât timp cât cheltuielile instituţiei şi contractele se află pe site-ul ministerului. Suntem singurul minister care a făcut o conferinţă în care să prezinte public bilanţul la şase luni. De trei săptămâni, ministerul nu mai lucrează deoarece trebuie să răspundem la sute de întrebări venite din partea presei şi suntem foarte supăraţi pe Jurnalul Naţional, deoarece este nefiresc că nu ni se publică dreptul la replică, nu ni se dau comunicatele. Suntem acuzaţi de lipsă de transparenţă faţă de subiectul cheltuirii celor trei milioane euro pentru promovare", a declarat Elena Udrea, ministrul Turismului.

Supărările Elenei Udrea nu ne interesează. Informaţiile transmise de Ministerul Turismului către Jurnalul Naţional au fost publicate pe site-ul ziarului, iar cele relevante au fost preluate şi în ziar. De asemenea, acestea apar şi pe site-ul Ministerului Tu­rismului, unde pot fi consultate de oricine. Informaţiile respective au fost transmise sub formă de comunicat de presă sau de precizare, nu sub formă de drept la replică. Astfel, pretenţiile Elenei Udrea sunt nefondate, mai ales că Jurnalul Naţional nu are contract de publicitate cu Ministerul Turismului pentru a publica integral informările ministerului. De aceea, ne vom utiliza în continuare dreptul de a publica doar informaţiile relevante pentru materialele scrise de noi. Nu înţelegem de ce Ministerul Turismului nu a preluat şi materialele scrise de Jurnalul Naţional pentru ca cei care accesează site-ul instituţiei să înţeleagă mai bine motivele pentru care ministerul s-a apucat să publice astfel de informaţii.

Mai mult, transparenţa la care face

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 8 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 11 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 12 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 9 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 6 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 6 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Biroul Electoral Central respinge cererea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Sectorul 2

G4Media acum 7 ore
Biroul Electoral Central a respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, tran

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 11 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 11 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Vremea

București
acum

22°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

17°
mie.

17°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

15°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°