În anii copilăriei mele, cele mai râvnite jucării pentru băieţi erau cele chinezeşti. M-am bucurat din plin, pentru o scurtă perioadă, de o maşinuţă de pompieri pe care am căpătat-o de la mama ca recompensă pentru că am stat cuminte la injecţie.
E drept, şi cu ajutorul asistentei care a reuşit să mă convingă de faptul că-mi va face injecţia fără ac. Întâi mi-a arătat seringa fără acul pus, a anticipat că mă voi întoarce o dată de pe burtă să controlez situaţia şi abia apoi, după ce m-a convins că ştie să facă injecţia perfectă, evident a pus repede acul şi gata. Maşinuţa a fost a mea. Dar pentru puţin timp, fiindcă de mic m-am dovedit extrem de abil în a face afaceri şi tot felul de schimburi, astfel că pe maşina chinezească de pompieri am căpătat un avion de plumb, care făcea cel mult câţiva lei.
Anii au trecut şi noi, copiii părinţilor fără dare de mână, a trebuit să ne mulţumim cu jocuri mai simple, care nu necesitau cheltuieli importante. În unele cazuri era nevoie doar de curaj şi puţină bandă adezivă pentru a ne confecţiona arme sofisticate din ţevi de plastic furate de pe şantierele patriei.
Muniţia era constituită din cornete făcute din caietele vechi. Asta în prima fază, căci după o perioadă am ajuns să cumpăr caiete noi pentru cornete. În privinţa curajului, credeţi-mă, era o adevărată probă de foc, o iniţiere aproape indiană în tainele maturităţii să furi pe înserat ţevi din blocurile ceauşiste aflate în construcţie şi păzite de câte-un muncitor afumat şi mai hoţ ca noi de şapte ori.
Odată eram cu Nelu într-un bloc şi, când a urlat paznicul la noi şi a pornit-o în urmărirea noastră cu un retevei în mână, am sărit de la etajul unu pe o movilă de pământ exact ca-n filmele cu Mărgelatu'.
Pe mine m-a cam durut o gleznă, dar Nelu n-a avut nimic, fiindcă era un băiat cu abilităţi fizice dovedite din pl
