Teribilismul lui Radu Mazăre de a purta o uniformă a Wehrmachtului deschide un subiect de obicei evitat în media - modul în care se raportează românii la Holocaust - şi forţează apariţia unui serial EVZ programat, iniţial, înspre toamnă. Sursa: Vlad Stoicescu
De astăzi, în fiecare joi, veţi găsi câte un ”episod” dintr-o istorie ca o rană deschisă. Începem de aici: Otto Adler a supravieţuit şi s-a întors din lagăre convins că ”viaţa e frumoasă şi surprinzătoare, ca strălucirea aurului de 24 de carate”. Otto Adler nu mai vede bine. I se amestecă pe retină nişte puncte care se unesc în contururi vagi şi foarte ciudate, ca şi cum ar privi în continuu un tablou pictat de Pablo Picasso.
Are optzeci de ani, se luptă zâmbind cu un cancer de prostată şi lucrează, ajutat de fiica sa, la o carte despre genetica urii şi alte lucruri importante.
Otto Adler ştie ce spune. Este un evreu care a supravieţuit secolului XX. Nu e puţin lucru. Pentru că a fost la Auschwitz şi s-a întors, mărturiseşte că nu plânge ”decât dacă este absolută nevoie”. Şi meşteşugeşte fraza aceasta antologică: ”Viaţa este frumoasă şi suprinzătoare, ca strălucirea aurului de 24 de carate”. Despre moarte vorbeşte degajat. Ar vrea să i se întâmple ca vechilor indieni. Să se retragă în pădure, lângă un copac bătrân, şi să aştepte.
O jumătate de secol de tăcere
Otto Adler e cavaler. A fost decorat cu ”Steaua României”, târziu, în 2007. Un cavaler obosit care a început să uite evenimentele recente şi cumva lipsite de importanţă: ”Dacă mă întrebaţi ce am mâncat ieri dimineaţă, puteţi să mă şi biciuţi, habar n-am. Dacă ma întrebaţi despre lucruri din lagăr sau care e căldura specifică a dioxidului de carbon la 1.050 de grade, vă spun cu precizie. L-am vazut la televizor pe un mare actor român, un om cu o memorie fabuloasă, cum nu-şi mai aducea aminte prenu
