Singura sursă de venit a oamenilor din satul constănţean sunt cărămizile de lut. Sărăcia domneşte la Făurei. Pe frunţile brăzdate de vreme şi arse de soare ale oamenilor nu se mai zăreşte niciun zâmbet. Luptă să supravieţuiască. Aproape o mie de suflete trăiesc în satul din sudul judeţului, de lângă Băneasa. Unii se declară turco - tătari, alţii spun că sunt ţigani. Acolo, timpul parcă s-a oprit în loc. Doar câte o antenă parabolică şi câte o maşină care răscoleşte praful de pe uliţe dau de veste că tehnologia a pătruns şi în aşezarea uitată de lume.

Centrul satului e la cişmea. De acolo îşi iau oamenii apă, acolo copiii se scaldă, tot acolo se adapă şi animalele, în apa murdară. Femeile spală rufele tot la cişmea.

În aer sunt peste 30 de grade Celsius, iar oamenii cară apă cu cobiliţa. „Ni se îmbolnăvesc copiii, că apa nu-i bună de băut! Nu ştim ce să mai facem!“, se plânge o femeie din sat, cocoşată de greutatea găleţilor pe care le poartă pe umeri. De ani de zile, în campaniile electorale, oamenilor li se promite că vor avea apă în sat. În zadar.

„Facem copii pe bandă rulantă“

Atunci când cineva străin calcă în colbul uliţei, oamenii se adună ca la spectacol ca să-şi spună oful. Sunt săraci, iar uneori n-au după ce bea apă. Nimeni nu-i mai ia la lucru. „Aici parcă am fi pe altă lume! Noi suntem buni de muncă. Băiatul meu are 22 de ani şi n-are unde să meargă la muncă“, se plânge Iaşar Salim, o femeie de 40 de ani, din Făurei. Au auzit şi ei de criza economică. „De când toată lumea vorbeşte de criză, nici noi nu mai avem de lucru. Mai mergem cu ziua, mai lucrăm în construcţii, la Bucureşti, dar acum nimeni nu ne mai angajează“, spune Givan Iaşar, un tânăr de 26 de ani.

„Dar din ce trăiţi?“ - e întrebarea pe care şi-ar pune-o oricine. „Facem copii ca să luăm alocaţie! Aşa, ca pe bandă rulantă!“, ră