Multe întrebări, ieri, în legătură cu demersul ziarului „Adevărul” de a pune la zid huliganismul extrem. Cele mai frecvente: 1. de ce „ne-am umilit” să cerem scuze?; 2. ce s-a întâmplat atât de grav?; 3. dar ungurii nu ne-au înjurat... şi nu ne-au făcut ţigani?... şi n-au venit cu steagul Ungariei Mari?... şi nu ne-au stropit cu bere în gări?... şi n-au făcut prăpăd?... S-o luăm în aceeaşi ordine. 1. Am recurs la scuze pentru că aşa am gândit noi că e civilizat şi frumos. Când căţelul cu care ai ieşit la plimbare face pipi pe papucii doamnei de la parter, corect e să-i prezinţi scuze. Chiar şi dacă doamna cu pricina lucrează la bordel!
2. Ziarul „Adevărul” condamnă orice barbarie de pe stadioane. Aşa am făcut şi după numeroasele vandalisme ale dinamoviştilor, şi după seria de sălbăticii din Ghencea, şi după nenorocirile timişorenilor la Târgu-Jiu. Ceea ce s-a întâmplat la meciul Steaua – Ujpest nu e însă o barbarie „de serie”, o ticăloşie „tradiţională”. Mesajul acela de pe banner a depăşit graniţele stadionului, ale fotbalului, atingând abjecţia supremă. Ţintă n-a fost doar galeria adversă sau naţiunea maghiară, ci fiinţa numită femeie. Asta înseamnă întoarcerea în comuna primitivă, iar aşa ceva nu putem accepta!
3. Sigur că şi ungurii au decerebraţii lor, aşa cum şi noi avem decerebraţii noştri. De altfel, orice naţiune îşi are doza ei de barbari. Contează însă ce faci cu aceşti barbari. Îi pui cu botul pe labe? Îi tolerezi? Îi încurajezi? Ei bine, noi am ales să-i punem cu botul pe labe pe barbarii noştri. Îi tratăm pe bolnavii noştri. De maghiari să se ocupe maghiarii, căci au şi ei medicii lor.
Pentru un tratament eficient, trebuie să punem diagnosticul corect: milioane de români civilizaţi sunt umiliţi, uneori terorizaţi, de câteva sute de homusculi români; milioane de maghiari civilizaţi sunt umiliţi, uneori teror