Parafrazand un vers celebru, am putea spune ca Roma, "Trup sfant" al Istoriei Universale, si-a fost, din epoca imperiala si pana in zorii timpurilor moderne, siesi hrana. Coloane, arhitrave, frize, lespezi tombale de marmura au fost adesea mutate, refolosite, remodelate, nu o data schilodite. (Nu vorbim aici de naravul rusinos prezent din Antichitate pana in zilele noastre, al furtului de obiecte de arta, indiferent de dimensiuni, practicat nu numai de hotii specializati ci si de oficiali, ba chiar si de guverne, ale celor mai civilizate natiuni. Cum s-ar fi putut afla, altfel, piese celebrissime din creatia anticilor sau Evul Mediu in marile muzee ale lumii? Aici vorbim despre obiecte smulse din locul de origine pentru a fi puse in alt context istoric si arhitectonic, nota caracteristica a Romei, mereu cladita si recladita.
Un strat al istoriei este urmat de alt strat, o definitie arhitecturala a orasului este inlocuita de alta – si aceasta evolutie, in care, cel putin pentru vremile trecute, intentiile oamenilor par a juca un rol mai degraba secundar este vadita in capitala Italiei. "La Roma Domus Aurea, Casa de Aur a lui Nero, unul dintre cele mai frumoase palate construite vreodata, a sfarsit sub pamant, dupa doar cativa ani de splendoare, ca sa serveasca drept fundatie a termelor unui nou imparat; (la Roma) vestibulul unui imobil construit in 1909 este sustinut de un contrafort al circului lui Nero; (la Roma) coloanele unei biserici crestine provin dintr-un templu inchinat zeitei Venus. Aceste multiple stratificatii ilustreaza istoria care a curs neintrerupt strabatand orasul, stergand si adaugand cu o incapatanare cand blajina, cand violenta a valului care vine sa bata, intr-o sfidare fara sfarsit, acelasi punct de pe coasta", observa un mare cunoscator al cetatii, el insusi roman de obarsie, Corrado Augias ("Les secrets de Rome", Ed. du Roche