Premierul Emil Boc si ministrii sai vor avea un salariu diminuat cu 20%, din luna august si pana la sfarsitul anului, transmite NewsIn. Masura este una voluntara si isi propune sa demonstreze vointa Guvernului de rationalizare a cheltuielilor bugetare, a explicat seful executivului.
"Din august, ministrii, inclusiv primul ministru, vor avea salarii mai mici cu 20%, va fi o masura voluntara. Am vorbit de reduceri salariale pentru ministri ca semn de restructurare, de rationalizare a cheltuielilor bugetare. Masura va fi aplicata din august pana in decembrie si va fi una voluntara, nu aprobata prin lege. Semnalul este unul important pentru ca fiecare trebuie sa inteleaga ca trebuie sa continuam in aceasta directie", a declarat vineri, la Baia Mare, primul ministru.
Ciupercaria din agentii trebuie redusa
Emil Boc a comparat numarul de angajati din agentiile si aparatul guvernamental cu o "ciupercarie", "o gogoasa care trebuie sparta".
"Ciupercaria din agentii trebuie redusa. Aparatul guvernamental este stufos si nu functioneaza cum trebuie. Toata lumea de afara ne arata cu degetul pentru ca avem un aparat supradimensionat. Trebuie sa fim eficienti. Dar, in prezent, sunt structuri umflate ca o gogoasa care trebuie sparta. Pe de alta parte, sunt unele subdimensionate, dar care sunt eficiente", a spus primul-ministru.
Boc a criticat faptul ca, in anii trecuti, s-au demarat numeroase investitii in scoli, angajandu-se contracte de miliarde de lei, iar acum nu mai sunt bani sa fie platite, astfel incat datoriile administratiilor locale au ajuns sa depaseasca un miliard de euro, la nivelul tarii.
Boc le-a transmis alesilor locali "sa nu-si umfle organigramele", pentru a nu se ajunge intr-o situatie similara aparatului guvernamental, care este supraincarcat. Premierul Emil Boc si ministrii sai vor avea un salariu diminu