Fostul premier liberal Călin Popescu Tăriceanu anunţă "falimentul preşedintelui-jucător" inventat de Traian Băsescu şi inexistent în Constituţia României şi în sistemele democratice civilizate.
El susţine că ultimii cinci ani indică eşecul acestui tip de comportament, deşi "hâhâitul" băsescian are succes şi a fost preluat de mai mulţi lideri politici, din dorinţa de a câştiga voturi.
"Ultimii 5 ani au reprezentat eşecul unui model prezidenţial: Preşedintele-Jucător. O formulă inedită care nu se regăseşte în Constituţia noastră şi nici în modelul comportamental al vreunui şef de stat din lumea civilizată şi democratică. Este însă o formulă ce poartă amprenta clară a unui personaj fară o minimă cultură politică necesară unei astfel de funcţii, trezit peste noapte in poziţia cea mai înaltă din stat", comentează Tăriceanu, pe blogul său.
Liderul deputaţilor PNL şi membru al staff-ului electoral al prezidenţiabilului liberal spune că românii trebuie să aleagă, la toamnă, nu doar între diferite figuri politice, ci între modele diferite de preşedinte, exprimându-şi speranţa că apropiat camapnie electorală nu va fi marcată de "conflicte regizate" care să manipuleze electoratul.
Responsabilă pentru promovarea acestui tip de preşedinte este clasa politică, respectiv acei politicieni care au preluat modelul Băsescu, disperaţi să obţină cât un câştig electoral consistent. Tăriceanu crede însă că preşedintele-jucător este, în bună parte, şi reflexul unei realităţi sociale, pe care românii trebuie să găsească forţa să o schimbe.
Liberalii vor să tragă cortina peste spectacolul trupei de la Cotroceni
"Nu trebuie uitat că personajul Traian Băsescu, cu hăhăitul său inconfundabil este „gustat” de mulţi români", afirmă fostul premier. În opinia sa, succesul hâhâitului prezidenţial rezidă în aceea că Traian Băs