Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 250 de oameni il cauta pe copilul ratacit in Parang

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 25 iulie 2009 ·

Mai mult de 250 de oameni îl caută pe Constantin Velcev, copilul din Techirghol dispărut joi seară în munţii Parâng.

Echipei de salvamontişti din Rânca li s-au alăturat poliţiştii, jandarmii, 60 de agenţi de pază de la BGS, dar şi sportivi de la Pandurii Târgu-Jiu. Şeful salvamontului, Sabin Cornoiu spune că în această dimineaţă s-au reluat căutările, însă, până la această oră copilul nu a fost găsit. Pe de altă parte, Daniel Ionuţ Tică, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj spune că mai sunt şanse ca băieţelul să fie găsit în viaţă. „În urmă cu doi ani am găsit o fetiţă de 10 ani după şapte zile de căutîri. Sperăm să avem succes şi în acest caz. Nu vom abandona căutările", a declarat Tică. Surse din primăria Techirghiol spun că Olga Velcev, mama lui Constantin locuieşte cu chirie, pe strada Mircea Vodă din localitate. Cei de la Pimărie au încercat să ia legătură cu mama copilului, însă nu au reuşit. Constantin Velcev nu este înscris nici la grădiniţa, dar nici la şcoala din Techirghiol. Din ceea ce se ştie în acest moment, mama micuţului dispărut s-a despărţit în urmă cu câţiva ani de tatăl acestuia, Feodor Velcev. Olga s-a mutat în Techirghiol şi trăieşte în concubinaj cu un bărbat venit să muncească în construcţii, din Bacău. Femeia deţine un mic magazin în centrul Techirghiolului, pe care l-a închis de la data dispariţiei fiului său. Feodor Velcev locuieşte în Constanţa unde a venit de la Chişinău, asemenea Olgăi. Bărbatul a venit în România în 1991 şi a obţinut cetăţenia română. Fedea, aşa cum îl ştie lumea, deţine o tarabă în piaţa Gorbaciov. În 2003, Feodor Velcev a deschis firma SC Baikal Shipping SRL, împreună cu conaţionalii săi, Ion Tătaru şi Natalia Grosu. Societatea se află la acest moment în întrerupere temporară de activitate. Tatăl lui Constantin Velcev mai este înstris la Registrul Comerţului şi ca persoană fizică. Olga şi Constantin Velcev au făcut

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Justin Timberlake a fost arestat. Cântăreţul este acuzat că a condus în stare de ebrietate în New York

Mediafax acum o ora
Justin Timberlake a fost arestat pentru că a condus în stare de ebrietate în Hamptons, a declarat un oficial al tribunalului. Cântăreţul, în vârstă de 43 de ani, a fost tras pe dreapta în Sag Harbor şi a fost reţinut luni seară, a declarat o sursă d

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum o ora
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 2 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Bărbat prins în FLAGRANT în timp ce primea 30.000 euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru un teren

Gandul acum 38 minute
Un bărbat a fost prins în flagrant de procurorii DNA Iaşi în timp ce primea 30.000 de euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru concesionare unui teren. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de influență. I

Cântărețul Florin Decuseară a căzut, luni seara, de la înălțime la CNE Cernavodă, județul Constanța. Medicii sunt rezervați (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Bărbatul care a căzut luni seara, 17 iunie, de la înălțime în localitatea Cernavodă, la centrala nucleară, județul Constanța, este artistul Florin Decuseară, potrivit unor surse. Acesta este angajat în calitate de tehnician la CNE Cernavodă. Reamint

Achiziția tramvaielor Imperio de către Primăria București de la Astra Arad este anchetată de Parchetul European și DNA

Ziare.com acum 4 ore
O anchetă a fost deschisă la DNA, dar și la Parchetul European, privind achiziția a 100 tramvaie Astra Arad de către Primăria Capitalei. În timpul mandatului Gabrielei Firea a avut loc atribuirea licitației, iar contractul a fost semnat de Nicușor D

Ungaria îl va susține pe Mark Rutte pentru funcția de secretar general NATO

Wall-Street.ro acum 30 minute
Ungaria este pregătită să susţină candidatura premierului olandez Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO, a anunţat premierul ungar Viktor Orban într-o postare pe reţeaua de socializare X, transmit agenţiile AFP, Reuters şi EFE, confor

INSP: 646 de cazuri noi de rujeolă, raportate în ultima săptămână

News.ro acum o ora
Un număr de 646 de cazuri noi de rujeolă au fost raportate, în ultima săptămână, în România, se arată în raportul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP). Până în prezent, au fost înregistrate 18 decese. ”În perioada 01.01.2023 - 16.06.2024

Modificarea Legii cetăţeniei: După 10 ani de căsătorie în străinătate, soţul/soţia poate deveni cetăţean român

Adevarul acum o ora
Senatul a adoptat şi amendat, marţi, în plen un proiect de completare a Legii cetăţeniei, iniţiat de Guvern, care stabileşte că cetăţenia română se poate acorda, la cerere, unei persoane străine care este căsătorită şi convieţuieşte în afara graniţe

Vremea

București
acum

34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

30°
mar.

21°/30°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

32°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°