Băcăuancele apelează la profesionişti pentru a fi în formă
Chiar dacă au preţuri piperate, saloanele din Bacău se bucură de foarte mulţi clienţi.
Odată cu venirea verii, tot mai multe băcăuance apelează la serviciile saloanelor de înfrumuseţare din oraş. De obicei, vizita lor într-un astfel de loc este scurtă, pentru că majoritatea preferă un simplu pensat, o şedinţă de epilat sau câteva minute la solar. Cu toate acestea, persoanele care doresc să îşi expună corpul la plajă, optează pentru tot felul de tratamente corporale şi faciale. Chiar dacă preţurile pentru astfel de servicii sunt destul de piperate, femeile nu se uită la bani când vine vorba de aspectul lor fizic.
„Vreau să scap de celulită şi din acest motiv, mi-am făcut abonament la masaj de remodelare corporală. Plătesc 450 de lei lunar. Nu mi se pare mult. Sunt dispusă să investesc mulţi bani ca să arăt bine vara asta”, ne-a spus Claudia Simion, clienta unui salon din centrul oraşului. Multe băcăuance optează şi pentru tratamente de revigorare şi hidratare a pielii, care includ împachetări cu diferite produse.
Se poartă facelifting-urile
„Avem cliente care ne solicită împachetări cu parafango, ciocolată, parargil, fango şi cremă de termosudaţie. Multe dintre ele nu refuză nici electrostimularea corporală cu 24 electrozi. Sunt tratamente scumpe, însă au efect imediat şi de aceea tinerele sunt foarte încântate”, ne-a spus Delia Mihăescu, cosmeticiană la un alt salon. Multe dintre doamnele care vin la centrele de înfrumuseţare din oraş se programează cel mai adesea pentru realizarea de facelifting-uri. Cosmeticienii folosesc numai produse de ultimă generaţie şi, spun ei, efectul de întinerire este imediat.
Meşele, la mare căutare
„Rezultatele unui astfel de tratament sunt vizibile de la prima şedinţă. Muşchii îşi recapătă tonusul şi activitatea celu