Introducând în discuţie şi noţiunea de exoterism, trebuie să deschidem o plicticoasă paranteză terminologică. Totul a pornit de la două adjective din vocabularul filosofic al Greciei antice: exotericos (la Aristotel, sec. I a. H.) şi esotericos (la Andronicos din Rhodos, sec. I p. H.), referitoare la aspectele exterioare şi interioare ale învăţământului.
Aprofundând analiza lexicală critică, vom aminti că Aulus Gellius (sec. II d. Hr.) spunea în Noctes Atticae (Nopţile atice - Ed. Academiei, Bucureşti, 1965), referindu-se la Aristotel, spunea că acesta preda două feluri de ştiinţe: ezoterice (retorica, arta argumentării, ştiinţele politice) şi acroatice (dialectica, fizica, filosofia). La Aristotel însuşi găsim în scrierile sale expresia exoterikoi logoi = vorbiri exoterice, cu sensul de prelegeri publice, argumentări curente, lucrări de polularizare, şi expresia akroatikoi logoi = vorbiri acroatice, pentru elevi mai exersaţi, mai specializaţi ca pregătire. Ammonios Saccas (sec. III d. Hr.) este menţionat în Prolegomene la cele zece categorii (Ed. Academiei, Bucureşti, 1968), cu afirmaţia că termenii aristotelici respectivi se refereau la calitatea celor cărora le erau adresate scrierile: textele exoterice au fost scrise pentru cei ce înţelegeau superficial lucrurile, iar cele acroatice au fost redactate pentru cei plini de râvnă şi cu adevăraţi îndreptăţiţi la filosofare, ele tratând numai anumite probleme şi adresându-se numai anumitor persoane.
JURĂMÂNTUL
De altfel, Ammonios Saccas (discipolul lui Potamon, despre care nu se ştie aproape nimic), părintele neoplatonismului, n-a lăsat nici o operă scrisă, impunând discipolilor săi un jurământ al tăcerii, în privinţa învăţăturii pe care le-o transmisese, respectiv, o doctrină ezoterică. Aceasta a fost predată mai departe, în cadrul "şcolii de la Alexandria" lui