ÎN LINIŞTE. După trei decenii petrecute pe scenă, actriţa din „Fata Morgana”, Diana Lupescu, şi-a reinventat profesia în spatele cortinei, ca regizoare. Sursa: Vlad Stănescu

EVZ: V-a fost mai uşor să obţineţi roluri pentru că eraţi o actriţă frumoasă?

Diana Lupescu: Mi-a fost foarte greu. Fiecare are o parte bună şi o parte proastă. În primul rând, cele mai multe propuneri erau pentru cum arătam, iar rolurile erau, oarecum, limitate. Nu aveau atâta profunzime pe cât mi-aş fi dorit. Între timp, eu demonstram că pot şi mai mult, că pot să arăt mai mult decât ceea ce se vedea în prima clipă.

Pe de altă parte, aveam foarte mulţi duş mani, mai ales din partea actriţelor. Eu eram, totuşi, o provincială, în sensul că aveam bun-simţ, că nu eram pregătită pentru lumea asta în care trebuie să fii dur şi cinic şi să vrei neapărat să faci profesia cu orice preţ. Mi-a fost greu, iar de multe ori nu înţelegeam de ce se întâmplă una sau alta. Plângeam, sufeream şi mă gândeam că n-am făcut nimic rău, de ce trebuia cineva să mă urască sau să fiu antipatică cuiva. Le-am înţeles pe toate, dar cred că un pic prea târziu.

Aţi legat prietenii în teatru?

Nu. Şi cred eu că nu există prietenii î n teatru. Uneori credeam că eu sunt de vină. Am citit, odată, un interviu al domnului Ştefan Iordache, care spunea că în teatru nu există prietenii adevărate. Există prietenii de conjunctură. Intri într-un anumit spectacol, film, şi atunci se leagă nişte atmosfere. Dar, dincolo de scenă, nu prea.

Avem o viaţă complicată şi stresată şi, eu având şi familie, mi-era destul de greu să le împac pe toate. Nu-mi ajungea timpul. N-am avut niciodată nişte prietenii pro funde, de care să fiu legată de la început şi până acum. Din păcate! Cred în prietenie, dar nu în prieteni.

După matinalul pe care l-aţi făcut la TVR, aţi mai încerca