Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hrebenciuc şi Blaga lucrează la legea alegerilor prezidenţiale

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 27 iulie 2009 ·

Liderii Coaliţiei au decis astăzi înfiinţarea unei comisii care să elaboreze un proiect de modificare a legii alegerilor prezidenţiale, iar din acest for vor face parte şeful campaniei PSD, Viorel Hrebenciuc, precum şi secretarul general al PD-L, Vasile Blaga. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele PD-L Gheorghe Flutur, la finalul şedinţei Coaliţiei. Din comisie vor mai face parte pesedistul Dan Nica şi pedelistul Mircea Toader. Termenul limită pentru elaborarea proiectului este septembrie, astfe încât legea să fie discutată de Parlament la începutul sesiunii de toamnă.Potrivit lui Flutur, liderii PSD şi PD-L nu au discutat alte aspecte legate de alegerile prezidenţiale.

Legea 370/2004 privind alegerea preşedintelui era strâns legată de legea alegerii Camerei Deputaţilor şi Senatului, în condiţiile în care cele două tipuri de scrutin aveau loc simultan, în baza vechii Constituţii, până în 2004. Odată cu decalarea lor, prin prelungirea mandatului prezidenţial de la patru la cinci ani, şi odată cu modificarea radicală a reglementărilor privind scrutinul parlamentar, prin Legea Votului uninominal adoptată în 2008, actul normativ care vizează alegerea preşedintelui trebuie actualizat.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Familie din Cluj-Napoca, găsită moartă lângă piscina gonflabilă / Fiul de 42 de ani şi părinţii erau în costume de baie / Se pare că este vorba despre o improvizaţie electrică

News.ro acum o ora
O familie formată din trei persoane, fiul de 42 de ani şi părinţii, care locuiau în Colonia Sopor, judeţul Cluj, a fost găsită moartă lângă piscina gonflabilă din curte. Potrivit gazetadecluj.ro, cele trei persoane, îmbrăcate în costume de baie, au

Coduri galben şi portocaliu de caniculă în România. Temperaturi de până la 37 de grade şi nopţi tropicale

Mediafax acum 12 minute
Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată ţara. În nordul Crişanei, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei şi Dobrogea continentală, temperaturile maxime se vor situa în general între 32 şi 35 de

Publicitatea la ţigări electronice, inclusiv de tip Vape şi dispozitive cu tutun încălzit, interzisă

Pagina de media acum 38 minute
Foto: Pexels Deputaţii au adoptat proiectul legislativ care interzice publicitatea la ţigarete electronice, inclusiv a celor de tip Vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit. Legea merge la promulgare, anunţă News.ro. Publicitate „Se inte

Studiu: Românii sunt tot mai interesaţi să cumpere o locuinţă

Mediafax acum 19 minute
Intenţia de a cumpăra o locuinţă în următoarele 12 luni este aproape de nivelurile din perioada 2006-2008, conform unei analize recente Colliers bazată pe datele Eurostat pentru piaţa imobiliară din România. Aceasta arată o revenire semnificativă a

România va prelua pentru şase luni comanda unei grupări navale NATO

News.ro acum 16 minute
România va prelua, pentru şase luni, comanda unei grupări navale NATO, care activează în Marea Mediterană, au anunţat reprezentanţii Forţelor Navale Române.

Meteorologii anunţă că valul de căldură se extinde în întreaga ţară / Cod galben şi cod portocaliu în cea mai mare parte a ţării, miercuri şi joi

News.ro acum 43 minute
Meteorologii anunţă că valul de căldură se extinde în întreaga ţară, fiind emis cod galben şi cod portocaliu în cea mai mare parte a ţării, miercuri şi joi. ”Valul de căldură se va extinde în toată ţara. În nordul Crişanei, Maramureş, cea mai mare p

Un tânăr de 22 de ani a decedat, după ce a intrat cu autoturismul sub un camion, pe Autostrada A1

Ziare.com acum 2 ore
Un tânăr de 22 de ani a decedat în noaptea de marți spre miercuri, pe autostrada A1, sensul de mers Sibiu Sebeș. În timp de conducea un autoturism, acesta a intrat în coliziune cu un autocamion parcat regulamentar, arată Alba24.ro. Accidentul rutier

Atac cu drone rusești în cel mai occidental oraș al Ucrainei, aproape de granița cu Polonia. Un om a fost rănit

Ziare.com acum 3 ore
Primarul oraşului a anunțat miercuri, 19 iunie, că un atac cu drone ruseşti asupra regiunii Liov din vestul Ucrainei, care se învecinează cu Polonia, membră a NATO, a rănit un om şi a avariat o clădire rezidenţială cu mai multe etaje, relatează Reut

UPDATE - Soldat american, condamnat la aproape patru ani de închisoare în Rusia / Ar fi furat 113 dolari de la iubita sa pe care ar fi ameninţat-o cu moartea

News.ro acum 2 ore
Un soldat american, acuzat de furt şi ameninţări cu moartea adresate iubitei sale, a fost condamnat la aproape 4 ani de închisoare în Rusia, transmite Reuters. UPDATE: Potrivit Reuters, soldatul a fost găsit vinovat de un tribunal rus de furtul a 11

Bacalaureat 2024: Examenul continuă cu evaluarea competențelor digitale

Ziare.com acum 2 ore
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat va continua miercuri, 19 iunie, cu evaluarea competenţelor digitale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine, miercuri şi joi, şi proba pr

Vremea

București
acum

30°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/30°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

29°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°