Actorul John Travolta se pare că nu şi-a revenit după moartea fiului său, Jett, din urmă cu şase luni. Din ce în ce mai solitar, starul suferă de insomnie severă, motiv de îngrijorare pentru prietenii săi, mai ales că acesta obişnuieşte să facă lungi plimbări nocturne, la volanul unui mic vehicul pentru golf. Sursa: FoxNews
"Îl zărim adesea pe John conducând noaptea. Foarte rar îl poţi vedea în timpul zilei. Este o imagine tristă. În trecut, îl vedeam conducând acel vehicul împreună cu fiul său. Acum se plimbă singur", a declarat pentru femalefirst.co.uk unul dintre vecinii actorului.
Jett, fiul lui John Travolta, a decedat în ianuarie anul acesta, în urma unui atac cerebral suferit pe când se afla în vacanţă în Bahamas.
După această tragedie, John a recunoscut că băiatul suferea de autism, fapt ce contravine religiei sale scientologice, care nu crede în existenţa afecţiunilor medicale.
Atât John, cât şi soţia sa, Kelly Preston, au fost acuzaţi de către presă că refuzul de a recunoaşte boala fiului lor nu a făcut posibil vreun tratament medicamentos. S-a speculat, de asemenea, că Jett a fost supus numai tratamentelor de detoxifiere şi curelor cu vitamine.
Cuplul John Travolta, de 54 de ani, şi Kelly Preston, de 46 de ani, mai are o fetiţă, Ella Bleu, în vârstă de nouă ani.