Alexandru „Lecce“ Tofan, liderul Peluzei Sud din Ghencea, acolo unde a fost afişat mesajul jignitor pentru maghiari, se dezice şi el de cei care l-au creat. Ultrasul spune că nu ştia ce scrie pe banner. „Lecce“ spune că bannerul respectiv nu făcea parte din coregrafia pregătită pentru partida cu Ujpest de galeria de la Peluza Sud. Alexandru Tofan, zis „Lecce“, este una dintre cele mai respectate voci din Peluza Sud, acolo unde a fost afişat bannerul ruşinii de la meciul cu Újpest. După mai bine de o săptămână de la acel eveniment, „Lecce“ a decis să rupă tăcerea şi susţine că astfel de manifestări nu-şi au în niciun caz locul pe un stadion de fotbal.
„Eu am picat degeaba în acest scandal, singura mea vină este că mă aflam atunci în Peluza Sud. Nu am avut nicio implicare, nici măcar nu înţelegeam ce anume era scris pe acea pânză. Eu am 30 de ani şi nu-mi mai stă mintea la astfel de lucruri, cred că sunt peste cinci ani de când n-am mai vopsit un mesaj.
În condiţiile astea, vă daţi seama cum m‑am simţit când a venit mama plângând la mine cu ziarul în mână“, ne-a spus Tofan, care susţine că acel mesaj nu făcea parte din coregrafia pregătită pentru partida cu Újpest.
„Nu ştiu exact cum a pătruns acel mesaj pe stadion sau cine l-a conceput. Pot să bag mâna în foc că în afară de cei care l-au adus nu ştia nimeni cum se traduce acel banner“, a mai precizat liderul ultraşilor.
„Mesajul în sine e un banc prost, care n-are ce să caute pe un stadion. Pe de altă parte, nu cred că acest banner i-a provocat pe fanii maghiari. Să nu uităm că acum câţiva ani ne arătau fundurile în timp ce se intona «Deşteaptă-te române!»“, a mai spus „Lecce“, care precizează că fanii de la Peluza Sud sunt independenţi: „S-a spus că noi îl contestăm pe patron pentru că nu ne-a mai dat bani de deplasări. Peluza Sud n-a luat însă niciodată vreun b