Tensiunile PSD-PD-L au ajuns la un nou nivel, liderii celor două partide începând să se dueleze cu protocolul în mână, după ce Elena Udrea a ieşit la rampă şi a aniticipat ruperea Coaliţiei. Premierul Emil Boc a rupt "tăcerea" şi, pentru prima oară, i-a acuzat pe social-democraţi de încălcarea Parteneriatului de guvernare, somându-i să revină la normalitate. Sursa: Ștefan Ciocan
"Până acum, am tăcut în legătură cu respectarea protocolului" a spus Boc, după şedinţa coaliţiei şi a conducerii centrale a PD-L. El l-a acuzat pe preşedintele PSD Mircea Geoană că boicoteză şedinţele Coaliţiei, fiind interesat de campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, în loc să fie preocupat de problemele românilor.
Boc a spus că, săptămâna trecută, atunci când a cerut o reuniune extrarodinară a Coaliţiei pe tema Spiru Haret, l-a aşteptat pe Geoană mai bine de o jumătate de oră. "Nu pot aştepta ca partenerii noştri să vină din concediu pentru a lua o decizie", a continuat el, cerându-le social-democraţilor să renunţe la astfel de metehne. El i-a asigurat pe miniştrii PSD că nu vor avea nicio oră de concediu în această vară.
Liderul PD-L a mai spus că nu se mai poate continua în acest fel şi că va renunţa la "eleganţa" de până acum în relaţia cu PSD. "Treptat, dar sigur, partenerii noştri şi-au făcut alte priorităţi. Dacă vor face din problemele României priorităţile lor, vor avea în mine un partener în mine.(...) Nu cred că m-aţi auzit spunând ceva rău despre PSD, în aceste şapte luni", a mai comentat el, adăugând că nu poate asista impasibil la astfel de atitudini. El a mai spus că face un apel la buna-credinţă a PSD, measjul său nefiind totuşi un ultimatum.
Elena spune că visul lui Băsescu s-a spulberat, PSD va ieşi de la guvernare
Liderii PSD şi PD-L s-au reunit astăzi în şedinţa Coaliţiei, pe fondul noilo