Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suntem prea saraci pentru a ne permite un Guvern atat de ieftin

Publicat in HotNews, luni 27 iulie 2009 ·

In istoria recenta a Romaniei, nici un alt Guvern nu a fost mai criticat decat este cel condus de domnul Boc, asa ca primul ministru trebuia sa faca ceva pentru a isi mai spala imaginea publica. Vineri, am aflat ca in mod voluntar, primul ministru, ministrii si secretarii de stat isi vor reduce salariile cu 20% de la 1 agust, in incercarea de a da impresia ca membrii Guvernului suporta si ei criza alaturi de romanii obisnuiti, scrie Cristian Orgonas pe blogul sau.

Masura ar fi valabila pana la sfarsitul anului. Cat economiseste statul? Daca toti cei vizati se vor conforma, statul va economisi in jurul a jumatate de milion de lei, suma total nesemnificativa, insa, dupa cum spuneam, nu suma conteaza, ci mesajul pe care primul ministru vrea sa il transmita.

Salariul primului ministru scade de la 8.800 la 7.000 de lei, al unui ministru scade de la 7.600 lei la 6.100 lei, iar salariul lunar al unui secretar de stat ajunge de la 7.000 la 5.600 de lei.

Acum, dupa ce privim aceste salarii, sa le comparam cu cele din mediul privat. Ce profesionisti pot angaja companiile private oferind un salariu de 1500-2000 de euro brut lunar? Pot angaja un specialist cu experienta, sau cel mult un middle manager. Daca discutam despre top management, suma este ridicola.

Prin comparatie cu mediul privat, salariile oferite membrilor Guvernului (si parlamentarilor de altfel) sunt extrem de mici, situatie care duce la urmatoarele doua realitati:

- membrii guvernului nu traiesc din salarii, ci din tot felul de afaceri (oficiale sau mai putin oficiale) prin intermediul carora „dreneaza” banul public. Aceste afaceri sunt in mod decisiv favorizate de pozitia pe care acestia o detin in Executiv.

- sunt incompetenti, nu ar face fata in mediul privat, iar cariera politica este singurul mod prin care se pot imbogati si/sau face cariera.

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 39 minute
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 3 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Joe Biden l-a depășit pe Trump în preferințele americanilor, arată un sondaj al conservatorilor de la Fox News FOTO

Ziare.com acum 19 minute
Un sondaj de opinie arată că Joe Biden a urcat pe primul loc în preferințele americanilor pentru alegerile prezidențiale SUA din octombrie. Cifrele au fost publicate tocmai de Fox News, canal de știri care este acuzat că face propagandă republicană

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 44 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

24°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°