Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zece zile de poveşti

Publicat in Adevarul, marți 28 iulie 2009 ·

Al doilea volum al romanului „Decameronul“ va fi distribuit împreună cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 10,99 lei. Scriitorul italian Giovanni Boccaccio (1313-1375) şi-a scris capodopera literară sub forma unor poveşti, a căror temă oscilează între erotic şi tragic. Întâmplările descrise în „Decameronul“ sunt încărcate de semnificaţii mistice şi numerologice medievale. Cei care au analizat opera lui Boccaccio au spus că cele şapte personaje feminine ale cărţii reprezintă „Cele Patru Virtuţi Capitale“ (Prudenţa, Dreptatea, Cumpătarea şi Neînfricarea).

Cei trei tineri bărbaţi, care le ţin companie doamnelor, ar fi corespondenţii „Celor Trei Virtuţi Teologice“ (Încrederea, Speranţa şi Dragostea).

O carte cu probleme

Conform altor păreri, cei trei bărbaţi ar fi întruchiparea trio-ului grecesc tradiţional – Judecata, Furia şi Concupiscenţa. Numele celor şapte femei sunt Pampinea, Fiammetta, Filomena, Emilia, Lauretta, Neifile şi Elissa, iar numele bărbaţilor: Panfilo, Filostrato şi Dioneo.

Cei zece eroi s-au refugiat din calea ciumei care a măcinat Florenţa în 1348, într-o vilă din Napoli. Ei îşi omoară timpul spunând poveşti, timp de zece zile. Excepţie fac zilele de vineri şi sâmbătă, care sunt dedicate practicilor religioase.

Boccaccio a pus la fiecare dintre cele 100 de istorisiri câte o introducere şi câte o concluzie, care prezintă activităţile zilnice ale protagoniştilor, înainte şi după întâlnirile lor. Cele 100 de nuvele picante, pe alocuri foarte îndrăzneţe şi pline de umor, au o tematică variată.

Cartea a fost considerată la momentul apariţiei „periculoasă pentru moravuri“, riscând să fie arsă în public.

Boccaccio a scris „Decameronul“ între anii 1349 şi 1352. Însă, manuscrisul care se păstrează până astăzi este cel revizuit de scriitor între anii 1370 şi 1371.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 38 minute
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 38 minute
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Fostul profesor Klaus Iohannis stă în banca lui: Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie

Mediafax acum 3 ore
„Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare

G4Media acum o ora
Mario Alexandru Fojică, tânărul care a înjunghiat mortal, în vara anului trecut, o fată în Grădina Botanică din Craiova şi l-a rănit grav pe prietenul acesteia, rămâne cu pedeapsa de 15 ani de închisoare, în urma deciziei definitive dată, vineri, de

Norvegia nu va mai acorda azil automat tuturor refugiaților din Ucraina

HotNews acum 2 ore
Dosarele refugiaților din vestul Ucrainei, zonă considerată sigură, pentru că se află departe de linia frontului, vor fi analizate de la caz la caz, conform Agerpres care citează AFP. După începerea războiului din Ucraina, în februarie 2022, autorit

BREAKING Deficitul bugetar a ajuns la 4,57% din PIB după primele opt luni din an

G4Media acum 2 ore
Deficitul bugetar al României, adică diferența între venituri și cheltuieli, a ajuns la 80,87 miliarde lei, respectiv 4,57% din Produsul Intern Brut (PIB), după primele opt luni din an, a anunțat vineri Ministerul Finanțelor. Urmărește mai jos produ

Pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva va începe pe 8 octombrie

Mediafax acum 2 ore
Pelerinajul religios organizat la catedrala ieşeană va începe în 8 octombrie, când moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi scoase din incinta catedralei, în cadrul unei procesiuni, şi vor fi aşezate într-un baldachin special amenajat în curtea l

Cod Galben de ploi în Dobrogea

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 27 septembrie 2024, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod Galben de instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului ce vizează toată țara. Codul Galben este valabil în perioada 29 septembrie,

Șeful armatei din Republica Moldova, demis de Maia Sandu, deși acesta era un susținător al apropierii de NATO

HotNews acum o ora
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a demis vineri pe şeful Statului Major al armatei, generalul de brigadă Eduard Ohladciuc, în ciuda faptului că acesta era un susţinător al cooperării cu Alianța Nord-Atlantică, informează agenţiile EFE și

Un proiectil antiaerian de 88 de milimetri, cel mai probabil din Al Doilea Război Mondial, descoperit în Marea Neagră, în zona Mangalia/ Specialiştii l-au neutralizat în condiţii de siguranţă

News.ro acum o ora
Un proiectil antiaerian de 88 de milimetri, care provine cel mai probabil din Al Doilea Război Mondial, a fost descoperit în Marea Neagră, în zona Mangalia, de echipajul unei nave civile. Specialiştii au intervenit pentru extragerea şi neutralizarea

Vremea

București
acum

32°
vin.

19°/32°
sâm.

19°/32°
dum.

14°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

28°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/28°
dum.

9°/18°
lun.

7°/9°
Constanta
acum

24°
vin.

19°/24°
sâm.

20°/22°
dum.

13°/23°
lun.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

16°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/18°
lun.

7°/12°
Timisoara
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°