Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doua fetite surori au ars imbratisate sub plapuma (VIDEO)

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 28 iulie 2009 ·

Tragedie in centrul orasului, ieri dupa amiaza Cele doua micute, de 4 si de 7 anisori, fusesera lasate singure acasa, incuiate intr-o camera. Jocul cu chibriturile pare sa le fi fost fatal. Incendiul a avut loc intr-o casa situata in zona Colegiului "Eminescu". O ora de neatentie din partea parintilor a costat viata a doua fetite, Ioana Simona Poiana, de 4 ani, si Alexandra Maria Mardare, de 7 ani. Fetele au ramas ieri acasa impreuna cu fratele lor mai mare, de 15 ani, in timp ce parintii au fost cu o alta fiica la un control medical la Policlinica Mare. "Noi am lipsit vreo ora, o ora jumatate. L-am lasat pe Mihaita acasa sa aiba grija de fete. L-am intrebat daca vrea sa plece undeva si mi-a zis ca nu, 15 minute pina venim noi nu pleca nicarieri", a povestit Iuliana Mardare, mama fetitelor, despre care stia la acel moment doar ca se aflau la spital, necunoscindu-le starea. Fetitele s-au jucat aprinzind focul in hol Familia Mardare, linga casa abia stinsa Ea si concubinul ei au ajuns acasa dupa ce pompierii, alertati de catre paznicul de la Muzeul "Petru Poni", linga care se afla cladirea cu trei camere, au stins focul. "Nu pot sa inteleg de la ce a luat foc. Cred ca fetitele s-au urcat dupa chibrituri, care nu erau la indemina lor, pentru ca nu avea altceva ce sa se intimple. Totul era inchis. Noi nu le-am inchis pe fete in casa, dar cred ca Mihaita a facut-o dupa ce a plecat", a adaugat Iuliana Mardare, mama a patru copii, cea mai mica fiind fetita de patru ani. Din ancheta pompierilor a rezultat ca supozitiile parintilor au fost corecte. Fetitele au facut foc cu chibriturile in casa si, cind au observat ca totul in jurul lor este cuprins de flacari, s-au retras intr-o alta camera. "Cauza incendiului a fost jocul copiilor cu focul. Locul focarului a fost chiar pe holul casei, la intrare. Fetitele au fost gasite intr-o camera, imbratisate sub o plapuma. Au fost resuc

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum o ora
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 6 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 5 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 2 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Euro 2024: Un bărbat a fost împuşcat după ce a ameninţat poliţiştii cu târnăcopul la Hamburg, înaintea meciului Polonia-Ţările de Jos - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Un bărbat a fost împuşcat de poliţie după ce a ameninţat forţele de ordine cu un târnăcop şi un dispozitiv incendiar, duminică, la Hamburg, cu câteva ore înainte de startul meciului Polonia-Ţările de Jos, de la Euro 2024, relatează L'Equipe. "Potriv

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 5 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 2 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

27°
dum.

18°/27°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°