Frecventă la tineri, „boala sărutului“ este produsă de un virus şi se manifestă ca o răceală. În majoritatea cazurilor, boala trece de la sine. De aceea, 80 la sută din cei infectaţi nu se prezintă la medic pentru tratament,spun specialiştii. În unele cazuri, complicaţiile bolii pot consta în apariţia hepatitei şi în mărirea splinei. Principalul mod în care puteţi recunoaşte şi diferenţia infecţia cu virusul Epstein-Barr de o răceală banală este infecţia localizată la nivelul gâtului.
Inflamaţia poate dura 10-14 zile, perioadă în care nu cedează la tratamentele ce constau în administrarea de antibiotice. Mai mult, amigdalita apărută din cauza bolii sărutului nu produce dureri severe, ci dă o senzaţie de mâncărime.
Pe peretele posterior al faringelui şi pe amigdale apar pete albe, iar ganglionii sunt umflaţi. Persoana care suferă de boala sărutului, numită şi mononucleoză, vorbeşte „pe nas“, este obosită şi, în plus, are şi o senzaţie puternică de foame.
Trăim cu virusul toată viaţa
Virusul care produce mononucleoza se găseşte în salivă şi în mucus şi se transmite de la o persoană la alta prin sărut şi prin obiecte contaminate. Simptomele apar, de obicei, după 4-7 săptămâni de la expunerea la virus. În general, „boala sărutului“ apare o singură dată în viaţă, de obicei în intervalul de vârstă 15-35 de ani, deşi virusul rămâne în organism pentru toată viaţa.
Ruptura de splină, o complicaţie a bolii
Tratamentul „bolii sărutului“ constă în administrarea de medicamente antiinflamatoare pentru calmarea durerilor de gât şi de medicaţie împotriva febrei.
De asemenea, medicii recomandă un consum mare de lichide şi o alimentaţie bogată în vitamine. Sportul şi, în general, efortul fizic intens nu sunt permise, pentru că sporesc riscul producerii unei rupturi de splină.