Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Policlinica spitalului, renovată cu fonduri UE

Publicat in Adevarul, miercuri 29 iulie 2009 ·

Ambulatoriul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Slatina va fi renovat cu 4 milioane de euro. Contractul de finanţare va fi semnat în luna august, iar lucrările vor începe până la sfârşitul anului 2009. Sunt peste 20 de ani de la construcţia ambulatoriului de specialitate din cadrul (SJU) Slatina, timp în care s-au făcut doar mici reparaţii.

Clădirea va intra până la sfârşitul anului 2009 într-un proces de modernizare, dezvoltare şi echipare cu aparatură medicală. Costurile proiectului se ridică la 4 milioane de euro, bani europeni, dintre care 1,5 milioane vor fi folosiţi pentru infrastructură, iar 2,5 milioane pentru dotarea ambulatoriului cu aparatură medicală.

Cererea de finanţare a fost făcută din luna martie a anului 2008, iar în luna august va fi semnat şi contractul. „Am început demult formalităţile pentru acest proiect. În luna martie a anului trecut am făcut cererea de finanţare. Luna viitoare vom semna şi contractul, după care vor fi organizate de Consiliul Judeţean Olt licitaţiile pentru atribuirea lucrărilor“, a spus Daniel Căleală, directorul administrativ al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Slatina.

Ambulatoriu la standarde europene

Conducerea unităţii este mulţumită că în sfârşit a reuşit, în colaborare cu Consiliul Judeţean Olt să obţină fondurile pentru modernizarea ambulatoriului. „Clădirea are aproximativ 22 de ani de la construcţie şi avea nevoie de o reabilitare. Noi sperăm ca până la sfârşitul anului să înceapă lucrările, care, credem că se vor încheia într-un an de zile. Populaţia va avea parte de un ambulatoriu la stadii europene“, a spus Daniel Căleală.

Afaţi ce cred slătinenii despre cum arată policlinica Spitalului Judeţean Slatina din ediţia de astăzi a Adevărului de Seară!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN organizează o ceremonie militară și religioasă de Ziua Aviației Române

Mediafax acum 12 minute
Evenimentul va începe la ora 10:00, potrivit Gândul. Pe timpul ceremoniei vor evolua aeronave militare aparținând Forțelor Aeriene Române – F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, AN-30, IAK-52, IAR-330 și IAR-99, elicoptere tip EC-135

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum 26 minute
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum o ora
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 12 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 11 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 12 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/34°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°